Francezul Jerome Valcke, fostul număr doi în cadrul Federaţiei internaţionale de fotbal (FIFA), a depus un record în faţa Curţii europene a drepturilor omului (CEDO) de la Strasbourg pentru a contesta suspendarea sa pe zece ani pentru corupţie, confirmată de Curtea Supremă elveţiană, a anunţat avocatul său, citat de AFP.
"Am depus un recurs la CEDO pe 2 noiembrie", a declarat avocatul lui Valcke, Stephane Ceccaldi, confirmând o informaţie difuzată de ziarul Le Monde.
În luna mai, tribunalul federal cu sediul la Lausanne, autoritatea judiciară supremă din Elveţia, a respins recursul fostului număr 2 din cadrul FIFA, confirmând astfel suspendarea acestuia pe zece ani, pentru corupţie, dictată de justiţia internă a Federaţiei internaţionale de fotbal.
Pus sub acuzare într-o afacere legată de vânzarea de bilete pentru Cupa Mondială 2014 şi acuzat, totodată, că a efectuat călătorii cu zboruri private, plătite de FIFA, în scopuri personale, fostul director de marketing şi apoi secretar general al FIFA a primit iniţial o suspendare pe 12 ani din toate activităţile legate de fotbal, pe 16 februarie 2016, din partea Comisiei de etică a FIFA, în primă instanţă. Această pedeapsă a fost redusă la 10 ani, în apel.
Suspendarea sa pe zece ani a fost ulterior confirmată de către Tribunalul de Arbitraj Sportiv (TAS), în iulie 2018.
Suspendat la rândul său pentru patru ani de către FIFA, până în luna octombrie 2019, pentru o plată controversată primită de la Sepp Blatter, fostul conducător al FIFA, francezul Michel Platini, ex-preşedintele UEFA, a sesizat şi el CEDO, ale cărei decizii pot veni după mai mulţi ani.
AGERPRES
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu