Jessie, artist și moderator Gold FM, vine la Interviurile Spectacola și DC News, joi, de la ora 16:00 , pentru a vorbi despre cele mai mari pasiuni, dar și despre parcursul muzical și viața din radio.
Jessie, este o tânără artistă din Oradea, dar și moderatoarea emisiunii „Weekenduri Gold”, de pe postul de radio Gold FM, pe care o relizează alături de solistul Deepcentral, Doru Todoruț. Și-a descoperit pasiunea pentru muzică de la o vârstă fragedă și a luptat pentru a ajunge o artistă de succes.
A reușit să cucerească Transilvania, devenind rapid extrem de cunoscută în plan local, atât prin talentul muzical, cât și prin emisiunile pe care le-a realizat. Cu mult curaj, a luat decizia de a se muta în București. Schimbarea nu a fost una ușoară, dar muzica a ajutat-o să își depășească limitele. În anul 2018, Jessie a participat la Eurovision cu piesa Lightning Strikes, ajungând până în semifinale.
În timpul liber, Jessie este și creator de conținut pe rețele de socializare, unde are sute de mii de vizionări, aceasta face senzație atât pe Tik-Tok cat si pe Instagram, unde videoclipurile create de ea sunt apreciate de mii de urmăritori.
Jessie e genul de artistă care are curajul să spună ce simte și ce crede cu adevărat. Din acest motiv, nu a făcut niciun compromis când a venit vorba de munca ei și a spus întotdeauna lucrurilor pe nume, indiferent de situație. Chiar dacă a riscat de multe ori prin sinceritatea și felul ei de a fi, Jessie ne-a mărturisit că nu apelează niciodată la artificii și face totul după vocea inimii.
Recent, artista a lansat o nouă melodie compusă chiar de ea, intitulată "O mie", care are o poveste de dragoste impresionantă, la malul mării.
Cum a reușit să devină o artistă cunoscută și un om de radio de succes, dar și ce probleme a întâmpinat de-a lungul carierei sale, aflați joi, ora 16:00, din emisiunea care va fi transmisă simultan pe canalele de Youtube și paginile de Facebook Spectacola, DC News și DC News TV.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News