Filip Cristian Jianu, învins în calificările turneului Țiriac Open, dezamăgit de decizia organizatorilor de a nu oferi invitații sportivilor din România.
Jucătorul de tenis Filip Cristian Jianu (locul 282 ATP) a pierdut în fața lui Radu Albot (R. Moldova, locul 139 ATP), scor 6-7 (4), 4-6, în ”finala” calificărilor pentru accederea pe tabloul principal al turneului ATP 250 Țiriac Open, revenit în circuit după o pauză de opt ani.
Jianu a afirmat că este puțin dezamăgit că nu a reușit să treacă de acesta. ”A fost un meci strâns, au fost șanse și de o parte și de alta. Eu am servit pentru set, apoi în al doilea am avut câteva șanse de break, dar asta a fost să fie pentru mine aici”.
Cât privește absența jucătorilor români de pe tabloul principal al turneului disputat ”acasă”, Jianu s-a arătat mâhnit că aceștia nu au fost încurajați prin acordarea unor invitații din partea organizatorilor.
”E puțin dezamăgitor că nu avem niciun român pe tabloul principal aici, măcar cu un wild-card. Ar fi putut fi ajutat un român cu un wild-card pe tablou, ca să fie sprijinit de public.
Sunt destul de mulți bani pe tablou, destul de multe puncte pe care noi, la clasamentul nostru, le adunăm mult mai greu la turneele unde jucăm noi. Iar câteva meciuri aici ar fi însemnat un salt imens în clasament.
Și e altfel să joci cu publicul în spate, ți se ridică mult nivelul de joc. Au fost circumstanțe grele, eu de exemplu am aflat sâmbătă seara la 6... cerusem un wild-card în calificări, nu mi-a fost oferit, dar am semnat, mi-am încercat norocul și am intrat pe baza clasamentului sâmbătă la 18:00. și am jucat duminică imediat primul meci. Nu a fost tocmai ușor, dar mă bucur măcar că am câștigat primul meci”, a spus Filip Jianu, citat de Agerpres.
Întrebat dacă această decizie de a nu oferi invitații sportivilor din România este una nedreptă, sportivul în vârstă de 22 de ani a ținut să precizeze că aceasta depinde doar organizatorilor.
”Nu știu dacă decizia e nedreaptă, până la urmă e turneul lor, conducerea decide cui oferă wild-card. Puțin dezamăgitor este, da, pentru că am muncit, am jucat foarte bine anul ăsta, am câștigat multe meciuri în turnee mai mici. Mi-ar fi făcut plăcere să primesc un wild-card, ar fi însemnat enorm pentru mine. Până la urmă a fost bine și așa pentru că am putut să îmi dovedesc mie că pe baza clasamentului am putut să intru la un turneu ATP”, a mai spus Jianu.
Citește și: România s-a calificat la turneul final al Billie Jean King Cup. Răsturnare de scor cu Ucraina
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu