Jim Bridenstine, NOUL director al NASA. A fost confirmat de Senatul SUA

 Jim Bridenstine a fost confirmat, joi, de Senatul Statelor Unite ale Americii în postul de director al Agenţiei Spaţiale Americane (NASA), la mai bine de şapte luni după ce a fost nominalizat de preşedintele Donald Trump, informează Xinhua. 

Alegeri prezidentiale 2024

"Este o onoare să fiu confirmat de Senatul Statelor Unite ale Americii în funcţia de administrator al NASA", a declarat Bridenstine care, spre deosebire de predecesorii săi, nu este un om de ştiinţă. 

"Aştept cu nerăbdare să colaborez cu remarcabila echipă a NASA pentru a îndeplini viziunea preşedintelui ca America să deţină rolul de lider în spaţiu", a adăugat el. 

Bridenstine, care a fost pilot în Marina Americană şi a ocupat funcţia de director executiv la Tulsa Air and Space Museum & Planetarium, a fost ales în congresul SUA în 2012 pentru a reprezenta primul district congresional al statului Oklahoma. 

În prezent, el este membru al Comitetului camerei pentru servicii militare şi al Comitetului pentru ştiinţă, spaţiu şi tehnologie. 

Bridenstine în pole-position din 2016

Bridenstine, susţinător al actualului preşedinte al SUA, a fost considerat favorit pentru funcţia de administrator al NASA la scurt timp după ce Donald Trump a câştigat alegerile, în noiembrie 2016, precizează sursa citată. 

"Sunt foarte încântat să-i urez bun venit lui Jim Bridenstine la NASA", a declarat actualul administrator al agenţiei, Robert Lightfoot. "El se alătură importantei noastre agenţii într-un moment în care suntem pe cale să realizăm etape istorice în toate domeniile din activitatea noastră", a mai spus el adăugând că aşteaptă "cu nerăbdare" ca Bridenstine să continue munca NASA "pentru a ne ajuta să facem următorii paşi uriaşi în numele umanităţii". 

Bridenstine a susţinut un proiect de lege intitulat "Actul de renaştere a programul spaţial american" în care a propus obiective ambiţioase pentru dezvoltarea programului spaţial al ţării. 

Numirea s-a a făcut, însă, obiectul a numeroase controverse în ultimele luni după ce în trecut a negat existenţa schimbărilor climatice cauzate de activităţile umane, un domeniu studiat de oamenii de ştiinţă de la NASA, relatează Agerpres.

[citeste si]

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel