JO 2016: Michael Phelps a egalat recordul lui Leonidas din Rodos, vechi de peste 2.000 de ani

Performanță remarcabilă pentru înotătorul american Michael Phelps la Jocurile Olimpice de la Rio de Janeiro. Sportivul a cucerit miercuri a 12-a sa medalie olimpică de aur într-o probă individuală, după ce s-a impus în finala de la 200 m fluture, egalând cu această ocazie un record vechi de peste 2.000 de ani, stabilit de legendarul atlet grec Leonidas din Rodos, în timpul Olimpiadelor antice, precizează L'Equipe, relatează Agerpres. 

Phelps este cel mai titrat sportiv din istoria Jocurilor Olimpice moderne, cu un total de 25 de medalii, între care 21 de aur (inclusiv cele din probele de ștafetă).

Leonidas, un specialist al curselor de alergare, a cucerit la rândul său de 12 ori laurii olimpici la patru ediții ale Jocurilor antice, desfășurate între anii 164 și 152 înainte de Hristos, în trei probe diferite: stadion, diaulos și hoplitodromos.

Dacă ar fi să comparăm aceste discipline cu probele actuale, stadion ar semăna cu cursa de 200 m, diaulos cu cea de 400 m, iar hoplitodromos ar fi o probă de 400 m în care atleții alergau însă echipați cu armură și scut.

Michael Phelps a devenit la rândul său campion olimpic la 100 m fluture (3 medalii de aur), 200 m fluture (3), 200 m mixt (3), 400 m mixt (2) și 200 m (1). La aceste titluri se adaugă nouă victorii la ștafetă (două la 4x100 m, patru la 4x200 m și trei la 4x100 m mixt). Iar americanul îi poate îmbunătăți palmaresul în continuare, deoarece joi urmează să concureze la Rio în finala de la 200 m mixt.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel