Jurnalistul Radu Tudor a apreciat inițiativele pe care Zelenski le afișează, numind condițiile sub care acestea ar putea deveni o realitate în Ucraina.
Președintele ucrainean, Volodimir Zelenski, a afirmat că orice concesie pe care ar putea să o facă în fața Rusiei va fi supusă unui referendum, astfel încât și populația să poată avea un cuvânt de spus.
”Foarte interesant joc de șah, cel pe care îl practică Volodimir Zelenski. Întrebarea principală care se pune: referendumul va fi pe întreg teritoriul Ucrainei, inclusiv în Donbas și în Crimeea? Rusia va recunoaște faptul că aceste teritorii aparțin de drept Ucrainei? Dacă se întâmplă așa ceva, în mod evident nu mai avem o miză a războiului. Doi: ca să se poată organiza un referendum, trebuie să fie pace. Am mai vorbit despre necesitatea existenței unei forțe de pace care să fie trimisă eventual de Organizația Națiunilor Unite, o forță de menținere a păcii, dar pentru asta ai nevoie de stoparea bombardamentelor, ai nevoie de un acord de încetare a focului, pentru că altfel vor muri și militarii trimiși pentru menținerea păcii cum mor civilii astăzi în Ucraina. Cred că această mișcare interesantă pune Rusia în fața unor fapte pe care trebuie să le accepte și care pornesc de la o condiție esențială: pacea și încetarea războiului”, a spus jurnalistul Radu Tudor.
Premierul israelian a afirmat că Rusia nu ar mai intenționa să demilitarizeze Ucraina și nici nu ar mai atenta la eliminarea președintelui Zelenski din poziția sa.
”Sunt foarte interesante aceste elemente și aș mai adăuga la ele ceea ce a sugerat Volodimir Zelenski, fără să o spună în mod explicit, și anume recunoașterea faptului, cel puțin în momentul de față, că Ucraina nu poate adera la NATO. Nu poate fi vorba de o astfel de calitate, câtă vreme ai un război pe teritoriul tău, câtă vreme ai teritorii ocupate de forțe invadatoare, de militari ai Rusiei și până nu îți rezolvi aceste probleme interne, nici măcar nu poate demara procesul de aderare, care oricum e de lungă durată, de cel puțin cinci ani de zile. Aceste posibile concesii pe care fiecare parte le poate face ar putea duce către cea mai bună veste pe care o putem avea în acest moment și anume, încetarea războiului. Pentru că despre destinul Ucrainei, despre alte elemente de nuanță pe care le dorește Rusia invadatoare am putea discuta pe viitor, dar în momentul de față, esențială este pacea, esențială este oprirea războiului și trebuie sub orice formă, ca persoane importante din comunitatea internațională, șefi de state, de guverne, de instituții internaționale, să facă tot ce le stă în putință să nu mai existe război. După aceea vom vedea cât vor dura negocierile”, a mai spus Radu Tudor.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News