Jocul făcut de Iohannis cu telefonul lui Dăncilă. Invitația din 5 decembrie

Klaus Iohannis și Viorica Dăncilă
Klaus Iohannis și Viorica Dăncilă

Președintele Klaus Iohannis a invitat-o, miercuri, pe premierul Viorica Dăncilă să-l sune ca să-l informeze sau să-i ceară opinia. 

”Aștept oricând consideră doamna premier că trebuie să mă informeze sau să-mi ceară opinia, este binevenită” spunea președintele Klaus Iohannis, în 5 decembrie. 

A doua zi, premierul Viorica Dăncilă a încercat să vorbească cu președintele Klaus Iohannis. 

”Doamna prim-ministru m-a sunat, totuși, ieri - n.r. 6 decembrie- și ce credeți că m-a întrebat?” a afirmat, râzând și apăsat, președintele.  

A dat răspunsul: ”Dacă am terminat analiza și când cred eu că voi da un răspuns. (...) M-aș fi așteptat, în toată această perioadă să mă sune și să întrebe: dl președinte, de ce nu ne dați un răspuns, care este problema? Această doamnă nu înțelege cum funcționează statul.”

Reacție dură, acidă a președintelui vine după ce a transmis public, către toate televiziunile și publicațiile online, că are toată deschiderea să vorbească cu premierul Viorica Dăncilă. Telefonul primit de la Guvern a fost folosit de președinte ca un atac împotriva Guvernului, motivându-și astfel lipsa de decizie și, în final, întregul blocaj al Guvernului, indiferent cine-l generează. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel