Campioane olimpice la Atena şi la Beijing, Viorica Susanu şi Georgeta Andrunache au ratat calificarea în finala probei de două rame a JO 2012. Ele mai au însă şansa recalificărilor, luni.
Dintre medaliaţii cu aur ai României din urmă cu patru ani, de la Beijing, echipajul de două rame Viorica Susanu/Georgeta Andrunache a fost primul care a intrat în concurs la Londra, scrie gsp.
Spre surpriza generală, fetele noastre, campioane la ultimele două Olimpiade, au ratat de data aceasta calificarea în finală, ele terminând abia pe locul 3 în serie, după echipajele Marii Britanii şi SUA. Viorica Susanu şi Georgeta Andrunache mai au totuşi o şansă să prindă finala, luni la ora 11 ele urmând să tragă în recalificări.
"A fost una dintre cursele noastre proaste, am avut un început foarte slab. După primii 500 de metri aveam deja de recuperat 3 secunde. Trebuie să uităm cursa asta şi să ne calificăm în finală. Sîntem obişnuite să fim cele mai bune şi vom face totul să fim cele mai bune şi la Londra", a declarat după cursă cvintupla campioană olimpică Georgeta Andrunache.
"Mi se pare ceva ciudat, voi discuta cu ele. Nu ştiu ce s-a întîmplat, dar pînă la urmă locul 3 este nesemnificativ, pentru că vor fi recalificari. Sînt convinsă că îşi vor asigura locul în finală", a declarat Elisabeta Lipă pentru Dolce Sport.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News