Joe Biden vine cu surprize din funcția de președinte al Statelor Unite ale Americii.
Ultima premieră anunțată de Joe Biden este numirea, ca ministru adjunct al Sănătăţii, a lui Rachel Levine. Premiera este că aceasta devine, astfel, primul oficial federal transgender confirmat vreodată de senatori.
”Ea reprezintă o alegere istorică şi este extrem de calificată pentru a ajuta la gestionarea politicilor de sănătate ale administraţiei noastre”, a transmis Joe Biden.
În plus, americanii și-au ales cel mai în vârstă președinte al Statelor Unite ale Americii, prin susținerea lui Joe Biden. El a adus cu sine o altă premieră: prima femeie vicepreședinte a Americii, Kamala Harris.
Joe Biden este cunoscut și pentru iubirea față de animale. Împreună cu soția sa, au doi câini din rasa dog german. Unul dintre câini, Major, va marca o premieră: va fi primul câine adoptat care va locui la Casa Albă. Al doilea câine, Champ, a cunoscut anterior Casa Alba, când Joe Biden era vicepreședinte.
Unde să mai adăugăm că alegerea lui Joe Biden în funcția de președinte al SUA l-a făcut pe Donald Trump primul președinte cu un singur mandat din anii `90 încoace. În plus, pentru prima dată în 152 de ani, fostul președinte al Americii nu a participat la învestirea succesorului său. Dar aceasta a fost o premieră marcată de Donald Trump, care a marcat o altă premieră: codurile nucleare au fost predate noului președinte al SUA, Joe Biden, în două etape. Pentru prima dată în istorie s-a făcut astfel transferul, care, în mod obișnuit, era unul discret, la tribuna de învestitură.
Miercuri dimineaţă, când a zburat de la baza militară Andrews, din apropiere de Washington, pentru a ajunge la reşedinţa sa de la Mar-a-Lago, în Florida, Donald Trump era încă preşedinte şi, din această poziţie, a fost urmat de un consilier militar care transporta faimoasa valiză, numită 'football'. El avea încă un card de plastic cu codurile nucleare, numit 'biscuit', scria Agerpres. În acelaşi moment, la Washington, un alt consilier militar, care avea la el o altă valiză şi un alt card, a luat loc în tribuna ridicată pe scările de la Capitoliu pentru învestitura lui Joe Biden. Fix la prânz, când în mod tradiţional consilierul preşedintelui la final de mandat îi predă valiza consilierului militar al noului preşedinte, cardul lui Donald Trump a fost pur şi simplu dezactivat, ca un card de credit care expiră. Un nou card atribuit lui Joe Biden a fost activat la Washington, oferindu-i oficial celui de-al 46-lea preşedinte al SUA puterea absolută de a folosi armele nucleare.
O altă premieră este modul în care s-a făcut inaugurarea președintelui ales Joe Biden, sub alerta unui posibil atac cu bombă, cu 30.000 de militari în stradă și-n plină criză sanitară, generată de pandemia de COVID-19, dar și cu deja un fost președinte pus sub acuzare de instigare la insurecție.
Și acestea sunt doar o parte din premierele marcate de Joe Biden. Cele cunoscute publicului larg.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu