Preşedintele Statelor Unite, Joseph Biden, a denunţat, miercuri seară, "atrocităţile" şi "crimele de război" comise de trupele ruse în Ucraina şi a avertizat că va intensifica presiunile asupra Administraţiei preşedintelui Vladimir Putin, în contextul în care Washingtonul a aplicat noi sancţiuni.
Publicitate
Joseph Biden a făcut referire la informaţiile despre "atrocităţile" comise de trupele ruse în Ucraina.
"Sunt convins că aţi văzut imaginile din Bucha, la periferia Kievului, cadavre rămase pe străzi după retragerea trupelor ruse, unii oameni au fost împuşcaţi în cap cu mâinile legate la spate, au fost executaţi civili cu sânge rece, sunt cadavre aruncate în gropi comune, este vorba despre un sentiment de brutalitate şi lipsă de umanitate pe care îl vede întreaga lume, impardonabil.
Aceste acte nu sunt nimic mai puţin decât crime de război majore, naţiunile responsabile trebuie să coopereze pentru a-i trage la răspundere pe autorii acestor acte", a afirmat preşedintele SUA, la o reuniune a Asociaţiei Sindicatelor Nord-Americane din Construcţii (NABTU).
"Împreună cu aliaţii şi partenerii, vom continua să intensificăm costurile economice, să aplicăm măsuri dureroase pentru Putin şi să intensificăm izolarea economică a Rusiei. Măsurile pe care le-am aplicat deja vor reduce PIB-ul Rusiei cu două cifre doar în acest an. Doar într-un an, sancţiunile noastre vor anula 15 ani de creştere economică în Rusia. (...) Vom lovi capacităţile Rusiei de a obţine creştere economică în următorii ani. Asta înseamnă Statele Unite. Şi vom aplica măsuri suplimentare, în coordonare cu aliaţii şi partenerii noştri, pentru a intensifica presiunile economice asupra lui Putin", a subliniat preşedintele SUA, conform Mediafax.
Administraţia de la Washington a anunţat, miercuri, noi sancţiuni masive împotriva Rusiei, în coordonare cu Grupul G7 şi cu Uniunea Europeană, vizând sectorul bancar rus şi membri ai familiei preşedintelui Vladimir Putin, în contextul continuării invaziei militare ruse în Ucraina. Rusia a negat implicarea în crimele comise la periferia Kievului şi a anunţat propria investigaţie în acest caz.
Potrivit CNN, Statele Unite nu vor participa la reuniunile G20 la care participă Rusia, a declarat miercuri secretarul american al Trezoreriei, Janet Yellen.
Vorbind în cadrul Comitetului pentru Servicii Financiare a Camerei, Yellen a spus că a clarificat această poziție altor miniștri de finanțe din grup.
”Președintele Biden a spus clar, și cu siguranță sunt de acord cu el, că Rusia nu poate face afaceri în niciuna dintre instituțiile financiare”, a spus Yellen. ”Am cerut ca Rusia să fie eliminată din G20 și le-am spus clar colegilor mei din Indonezia că nu vom participa la o serie de întâlniri dacă rușii sunt acolo” a continuat Yellen.
Biden a spus în timpul unei conferințe de presă de luna trecută la Bruxelles că Rusia ar trebui să fie exclusă din G20, dar ar trebui să existe un acord între alți membri pentru a oficializa mișcarea.
Citește întreaga știre AICI.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu