Președintele american Joe Biden a susținut un discurs, miercuri seara, în cadrul conferinței cu liderii comunității evreiești din SUA.
„Am venit, în primul rând, să vă mulțumesc tuturor pentru efortul din ultimii ani de a lupta cu antisemitismul. Știu că mulți dintre voi sunteți impactați personal de tot ceea ce se întâmplă în Israel, poate chiar unele rude de ale voastre sunt acolo. Am stat astăzi la telefon cu prietenii noștri din toată lumea, ca să fiu precis, la discuții despre ceea ce se întâmplă în Israel. (...) A fost greu să găsim lumina în tot întunericul care s-a așternut zilele astea. Teroriștii Hamas au adus nu doar teroare, ci și rău pur, lumii întregi. Un rău care, pe alocuri, depășește cele mai rele atrocități ale ISIS. Sunt peste 1000 de civili uciși în Israel.
Apropo, am vorbit cu un număr însemnat de lideri israelieni și din întreaga lume, inclusiv din regiune și am aflat că printre cei căzuți victime sunt cel puțin 22 de cetățeni americani. Acest atac a reprezentat o campanie de cruzime pură, nu doar ură, ci cruzime față de poporul evreu, iar eu sunt de părere că a fost cea mai neagră zi pentru evrei de la Holocaust încoace. Aceste atrocități îmi amintesc de o expresie învățată de la tata: tăcerea înseamnă complicitate! Vreau să vă spun și cred că v-ați prins deja - refuz să rămân tăcut și știu că nici voi nu vreți să rămâneți tăcuți (...) I-am spus și lui Benjamin Netanyahu că Israelul ar trebui să opereze în funcție de legile războiului”, a declarat, printre altele, Joe Biden.
Actualizare
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu