Joe Biden l-a atacat pe Trump încă din primele minute ale discursului său despre Starea Uniunii: Este un supus al lui Putin / Update - Video

Foto: Agerpres
Foto: Agerpres

Preşedintele Joe Biden l-a atacat pe contracandidatul său Donald Trump încă din primele minute ale discursului său despre Starea Uniunii. Acesta a zis că Donald Trump îi este 'supus' lui Vladimir Putin, iar libertatea şi democraţia sunt 'atacate' în SUA, relatează AFP.

Update

Biden a zis că nu se va 'înclina' niciodată în faţa preşedintelui Rusiei. 'Predecesorul meu, un fost preşedinte republican, îi spune lui Putin 'faceţi ce vreţi'. Este un citat, un fost preşedinte chiar a spus asta, supunându-se unui lider rus. Cred că este scandalos. Este periculos şi este inacceptabil', a zis Biden, fără a pronunţa numele lui Donald Trump.

'Niciodată de la preşedintele Lincoln şi Războiul Civil nu au fost atacate libertatea şi democraţia în ţara noastră aşa cum sunt astăzi', a adăugat Biden, care a trasat 'un viitor bazat pe valorile fundamentale care definesc America: onestitate, tărie morală, demnitate, egalitate. Şi iată că cineva de vârsta mea spune o poveste diferită, cea a unei Americi axate pe resentimente, răzbunare şi revanşă', a adăugat el, făcând o referire clară la Trump în vârstă de 77 de ani.

Donald Trump a promis să se 'răzbune' pentru înfrângerea sa de la alegerile din 2020, pe care nu a recunoscut-o niciodată, şi pentru procesele care se acumulează împotriva sa. Fostul preşedinte a afirmat că va 'corecta' în timp real afirmaţiile rivalului său.

Trump l-a acuzat joi pe democrat că a transformat Statele Unite ale Americii într-un 'film de groază' şi a solicitat o dezbatere cu el. Confruntat cu retorica lui Donald Trump despre 'declin', Biden a dat asigurări că, sub preşedinţia sa, SUA au parte de 'cea mai mare revenire' din istorie, după pandemia care a pus la pământ cea mai mare economie a lumii.

'Am moştenit o economie care era pe marginea prăpastiei. Acum, economia noastră este literalmente invidiată în întreaga lume. 15 milioane de locuri de muncă au fost create în trei ani, ceea ce reprezintă un record. Iar rata şomajului este cea mai scăzută din ultimii 50 de ani', a spus el. Acest fapt arată 'un viitor plin de promisiuni', a subliniat Joe Biden, care este decis să joace cartea optimismului contra rivalului său. Intenţionând să marcheze o diferenţă decisivă faţă de acesta din urmă, Biden a promis că nu îi va 'demoniza' pe migranţi.

'Nu îi voi demoniza pe migranţi spunând că ei 'otrăvesc sângele ţării noastre, a  zis Biden, care a criticat, de asemenea, anularea garanţiei federale a avortului și a promis 'restabilească' această protecţie dacă americanii vor alege un Congres care susţine 'dreptul de a alege'.

'În mod clar, cei care se laudă că (au anulat protecţia federală a dreptului la avort de către Curtea Supremă) nu au nicio idee despre puterea femeilor în America. Dar şi-au dat seama atunci când libertatea de a dispune de corpul cuiva a fost în joc la urne şi a câştigat în 2022 şi 2023, şi îşi vor da seama din nou în 2024', a zis Biden.

Cu privire la forma discursului, Joe Biden a fost combativ, într-un moment în care preocupările şi criticile despre vârsta sa continuă să crească.

'La vârsta mea, unele lucruri devin mai clare ca oricând', a zis democratul în vârstă de 81 de ani în discursul care a durat puţin peste o oră.

Video

Youtube video image

Joe Biden a mai zis în Congres că a ordonat armatei SUA să înfiinţeze un port artificial în Fâșia Gaza pentru a oferi mai mult ajutor umanitar enclavei palestiniene asediate şi a menționat că vrea că vrea o 'încetare imediată a focului' timp de şase săptămâni.

Cu doar o oră înainte de discursul preşedintelui, a avut loc un protest. Mai mulți manifestanți au purtat steaguri palestiniene în apropiere de Casa Albă, în timp ce alţii au blocat un bulevard care duce spre Capitoliu, la Washington. Convoiul lui Joe Biden a urmat un traseu care a evitat grupurile de manifestanți.

Știrea inițială

Discursul cu privire la Starea Uniunii va fi rostit de președintele Joe Biden în fața unui Congres divizat. Este ultima declarație a lui Biden înainte de alegerile prezidențiale din 2024, unde se va înfrunta cel mai probabil cu fostul președinte Donald Trump.

Constituția SUA prevede că președintele trebuie să informeze Congresul cu privire la Starea Uniunii. Articolul II, Secțiunea 3, din Constituția SUA:

”Din când în când, el (președintele) va informa Congresul cu privire la Starea Uniunii și va recomanda Congresului măsurile pe care le va considera necesare și oportune”.

Ideea unui discurs privind Starea Uniunii a pornit de la un ritual al monarhiei britanice. Regele sau regina ține un discurs de pe tron la sesiunea de deschidere a Parlamentului britanic.

Discursul privind Starea Uniunii din SUA era cunoscut sub numele de ”Mesajul anual al președintelui către Congres”. Franklin Roosevelt și-a intitulat discursul din 1934 ”Mesajul anual către Congres privind Starea Uniunii”, potrivit documentelor sale.

Potrivit biroului secretarului Camerei Reprezentaților a SUA, discursul a fost denumit în mod informal ”Starea Uniunii” din 1942 până în 1946. A fost numit pentru prima dată în mod oficial ”Starea Uniunii” în 1947, sub conducerea lui Harry Truman.

George Washington a rostit primul ”mesaj anual” în data de 8 ianuarie 1790, la Federal Hall din New York, arată CNN.

Chiar dacă Biden a ținut un discurs în fața unei sesiuni comune a Congresului în 2021, acesta nu a fost numit Starea Uniunii. Din 1977, noii președinți nu au numit ”Starea Uniunii” primul lor discurs în fața unei sesiuni comune a Congresului. Acestea sunt adesea denumite ”mesaj anual” sau un mesaj pe un anumit subiect.

Principalele subiecte pe care se așteaptă ca Biden să le abordeze în Starea Uniunii

Aspecte economice: Biden și echipa sa au pregătit un discurs bazat pe populism economic, au declarat consilierii, cu apeluri pentru taxe mai mari pentru corporații și bogați - o încercare de a crea un contrast puternic cu republicanii și cu probabilul lor candidat la președinție, Donald Trump.

Cheltuieli pentru sănătate: Biden va face, de asemenea, presiuni pentru reducerea costurilor de sănătate și va discuta despre eforturile sale de a se îndrepta împotriva producătorilor de medicamente pentru a reduce costul medicamentelor eliberate pe bază de rețetă - toate acestea fiind aspecte considerate de consilierii săi ca având potențialul de a consolida aprobarea economică, care a înregistrat scăderi.

Războiul Israelului cu Hamas: De asemenea, în prim-planul discursului lui Biden se află și războiul dintre Israel și Hamas, care a consumat o mare parte din timpul și atenția președintelui în ultimele câteva luni. Cei mai importanți consilieri de securitate națională ai președintelui au lucrat non-stop pentru a încerca să finalizeze un acord de încetare a focului și de eliberare a ostaticilor până la Ramadan, luna sfântă musulmană care începe săptămâna viitoare.

Un argument pentru realegere: Apropiații consideră discursul de joi ca fiind o oportunitate pentru președinte de a-și prezenta realizările sale în funcție și de a-și expune planurile pentru încă patru ani în funcția supremă a națiunii. Chiar dacă audiența a scăzut de-a lungul anilor, discursul anual atrage în mod sigur zeci de milioane de telespectatori.

Discursul începe la ora 4:00, în dimineața zilei de 8 martie. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel