Fostul vicepreședinte american Joe Biden a spus că este de părere că Donald Trump va încerca să amâne alegerile prezidențiale din noiembrie 2020.
Fostul vicepreședinte american Joe Biden a spus că este de părere că Donald Trump va încerca să amâne alegerile prezidențiale din noiembrie 2020, conform CNN.
„Țineți minte ce spun. Cred că o să încerce să amâne cumva alegerile, să vină cu un raționament să nu se țină", a spus Biden. Fostul vicepreședinte al lui Barack Obama a susținut că alegerile din noiembrie trebuie să aibă loc la termen.
Președintele american nu poate schimba unilateral data la care vor avea loc alegerile prezidențial impun legile federale, iar Congresul ar trebui să își dea acordul pentru o astfel de schimbare. Cu toate acestea, unii membri ai Partidului Democrat se tem că va încerca să forțeze o astfel de mutare.
În realitate, coronavirusul și răspândirea sa fulminantă a născut îngrijorări despre modalitatea prin care se va desfășura votul, iar unii au cerut extinderea accesului la secțiile de votare și votul prin corespondență. Biden a spus că Congresul trebuie să se asigure că statele au suficiente fonduri pentru a oferi moduri alternative de vortare.
„Republicanii încercau să implementeze votarea fizică, indiferent de costul pe care îl avea supra sănătății oamenilor. Noi trebuie să ne dăm seama cum vom desfășura alegeri adevărate și în același timp sigure, fiindcă nimeni nu trebuie să-și riște sănătatea și viața pentru a pune ștampila", a mai spus Joe Biden.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu