Preşedintele SUA, Joe Biden, a reiterat că nu crede că Vladimir Putin va folosi arme nucleare în Ucraina.
Preşedintele american, Joe Biden, a declarat, într-un interviu difuzat marţi de CNN, că nu crede că omologul său rus, Vladimir Putin, va folosi arma nucleară tactică în războiul cu Ucraina, potrivit Reuters şi AFP.
Întrebat despre posibilitatea ca Vladimir Putin să folosească arme nucleare, Joe Biden a răspuns: "Nu cred că o va face. Dar cred că este iresponsabil din partea lui să vorbească despre asta".
Confruntat cu o rezistenţă ucraineană înverşunată, alimentată de ajutorul militar occidental, Vladimir Putin a făcut aluzie la bomba atomică într-un discurs televizat la 21 septembrie.
Joi, liderul de la Casa Albă a avertizat că omenirea se află pentru prima dată de la sfârşitul războiului rece în faţa riscului unui Armaghedon nuclear, adică apocalipsa nucleară, amintind de situaţia din timpul Crizei Rachetelor din Cuba în anul 1962, scrie Agerpres.
Pe de altă parte, Joe Biden a mai afirmat marţi că Vladimir Putin, "în mod clar" a evaluat greşit situaţia din Ucraina şi "a făcut un calcul complet greşit" cu privire la rezistenţa pe care o va întâlni.
"Cred că este o persoană raţională care în mod clar a evaluat greşit" situaţia, a mai declarat Joe Biden.
"A crezut că va fi primit cu braţele deschise (...) şi cred că a făcut un calcul complet greşit", a mai spus preşedintele american în legătură cu omologul său rus.
Rusia a revendicat marţi responsabilitatea pentru noi lovituri "masive" asupra infrastructurii ucrainene, pentru care G7, reunit de urgenţă, a promis că "îi va cere socoteală" preşedintelui rus.
Armata rusă a suferit recent o serie de eşecuri în nord-estul, estul şi sudul Ucrainei.
Întrebat despre posibilitatea de a se întâlni cu preşedintele rus la următorul summit G20, Joe Biden a spus că "nu intenţionează să facă acest lucru", precizând, totodată, că "depinde" de ceea ce doreşte să discute omologul său.
Dacă Vladimir Putin ar dori să vorbească despre eliberarea lui Brittney Griner, vedetă americană a baschetului feminin închisă în Rusia, "m-aş întâlni cu el", a dat asigurări Joe Biden.
Preşedintele american a mai afirmat că, în schimb, refuză "să negocieze ceva cu Rusia pentru faptul că ei rămân în Ucraina, păstrează o parte din Ucraina".
Ministrul rus de Externe, Serghei Lavrov, a declarat marți că Moscova nu va respinge o întâlnire între președintele Vladimir Putin și președintele american Joe Biden, la o viitoare reuniune a G20 și că va lua în considerare propunerea dacă va primi una.
Într-un prelegere transmisă de către televiziunea de stat, Lavrov a spus că Rusia este dispusă să asculte orice sugestii privind negocierile de pace, însă nu a putut spune în avans la ce va duce acest proces.
Ministrul rus de Externe, Serghei Lavrov, a declarat marți, fără să ofere indicii clare, că Statele Unite sunt implicate de mult în războiul din Ucraina.
„Mi se pare că americanii participă de facto la acest război de mult timp”, a declarat Lavrov pentru televiziunea de stat rusă. „Acest război este controlat de anglo-saxoni”. CITEŞTE AICI MAI MULTE
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News