Preşedintele american Joe Biden a declarat vineri că, odată cu achiziţionarea Twitter, miliardarul Elon Musk a cumpărat o platformă de social media care împroaşcă minciuni în întreaga lume, transmite Reuters.
Twitter a concediat vineri jumătate din angajaţii săi, dar a anunţat că nu a redus în aceeaşi proporţie personalul din cadrul echipei responsabile cu prevenirea răspândirii dezinformării, în contextul în care multe companii şi-au suspendat publicitatea din cauza preocupărilor referitoare la moderarea conţinutului.
Iar acum, despre ceea ce ne îngrijorează pe toţi: Elon Musk se duce şi cumpără o companie care trimite - care împroaşcă minciuni în întreaga lume... Nu mai există editori (de conţinut) în America. Nu mai există editori. Vă aşteptaţi ca nişte copii să priceapă care este miza?", a declarat Biden la un eveniment de strângere de fonduri.
Purtătoarea de cuvânt a Casei Albe, Karine Jean-Pierre, le-a declarat anterior ziariştilor că Biden a fost foarte clar în legătură cu nevoia de a reduce discursul motivat de ură şi dezinformarea.
Această convingere este valabilă şi pentru Twitter, este valabilă şi pentru Facebook şi pentru orice alte platforme de social media unde utilizatorii pot răspândi dezinformare, a declarat ea.
Elon Musk a promis că va favoriza libertatea de exprimare în detrimentul a ceea ce el consideră a fi politicile excesive de moderare a conţinuturilor practicate de reţeaua de socializare, acuzată până în prezent că a cenzurat astfel opinii conservatoare, inclusiv prin suspendarea contului fostului preşedinte republican american Donald Trump.
"Aproximativ 50% din personal va fi afectat" de disponibilizările în curs de desfăşurare în cadrul Twitter, potrivit unui document transmis angajaţilor reţelei de socializare şi consultat de AFP.
Compania californiană, care avea aproape 7.500 de angajaţi la sfârşitul lunii octombrie, a notificat mii de persoane prin e-mail, explicând că scopul acestor măsuri este "de a ameliora sănătatea companiei". De asemenea, compania a anunţat închiderea temporară a birourilor sale pentru a "asigura securitatea fiecărui angajat şi a sistemelor şi datelor de pe Twitter".
Imediat ce a preluat Twitter, Musk a dizolvat consiliul de administraţie şi a concediat directorul general şi alţi membri din managementul superior.
Elon Musk a promis că va favoriza libertatea de exprimare în detrimentul a ceea ce el consideră a fi politicile excesive de moderare a conţinuturilor practicate de reţeaua de socializare, acuzată până în prezent că a cenzurat astfel opinii conservatoare, inclusiv prin suspendarea contului fostului preşedinte republican american Donald Trump, notează Agerpres.
Noul proprietar al Twitter Elon Musk a anunţat marţi într-un mesaj pe platformă viitoarea lansare a unui abonament de 8 dolari pe lună pentru utilizatorii care vor să-şi certifice autenticitatea contului şi să fie mai puţini expuşi la publicitate, relatează AFP și Agerpres.
În prezent, doar unele profiluri pot solicita "badge-ul" albastru, bifa care semnalează autenticitatea contului, mai ales guvernele, companiile, personalităţile politice, culturale sau sportive, şi o pot pierde dacă nu respectă regulile platformei.
Musk a mai indicat că abonaţii vor avea şi alte avantaje - ca afişarea prioritară a mesajelor, postarea de mesaje video şi audio mai lungi şi expunerea la "de două ori mai puţină publicitate".
Preţul abonamentului urmează a fi ajustat în funcţie de ţară.
Elon Musk a insistat de la bun început că schimbările preconizate urmăresc să susţină funcţionarea Twitter ca "loc public" esenţial pentru democraţie şi să "ajute omenirea", rentabilitatea nefiind o prioritate.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu