Joe Biden a publicat miercuri o scrisoare de adio în care spune că „a fost privilegiul vieții mele să servesc această națiune de peste 50 de ani”.
Președintele american Joe Biden a publicat miercuri, 15 ianuarie 2025, o scrisoare de adio în care a precizat că „a fost privilegiul vieții mele să servesc această națiune de peste 50 de ani”, potrivit Fox News.
„Astăzi, avem cea mai puternică economie din lume și am creat un record de 16,6 milioane de noi locuri de muncă. Salariile sunt în creștere. Inflația continuă să scadă", a adăugat el înaintea unui discurs din Biroul Oval din această seară.
Biden și-a început scrisoarea precizând că în urmă cu patru ani, când a preluat mandatul, „am fost în strânsoarea celei mai grave pandemii din ultimul secol, a celei mai grave crize economice de la Marea Depresiune și a celui mai grav atac asupra democrației noastre de la Războiul Civil”.
„Dar ne-am adunat ca americani și am înfruntat asta. Am ieșit mai puternici, mai prosperi și mai în siguranță”, a spus el.
În timp ce promova creșterea economică, Biden a spus: „Ne reconstruim întreaga națiune - comunități urbane, suburbane, rurale și tribale”.
„Producția revine în America. Conducem din nou lumea în știință și inovare, inclusiv în industria semiconductoilor. Și în sfârșit am învins Big Pharma pentru a reduce costul medicamentelor eliberate pe bază de rețetă pentru vârstnici”, a continuat el.
„Mai mulți oameni au asigurări de sănătate astăzi în America decât oricând înainte”, a mai spus președintele în funcție.
Biden a completat că „a candidat pentru președinție pentru că am crezut că sufletul Americii este în joc.
„Însăși natura a ceea ce suntem a fost în joc. America este o idee mai puternică decât orice armată și mai mare decât orice ocean”, a declarat el.
Biden urmează să părăsească funcția săptămâna viitoare, președintele ales Donald Trump revenind la Casa Albă pentru un al doilea mandat.
„A fost privilegiul vieții mele să servesc această națiune de peste 50 de ani. Nicăieri altundeva pe Pământ nu ar putea un copil bâlbâit, cu origini modeste din Scranton, Pennsylvania și Claymont, Delaware, să stea într-o zi în spatele biroului Resolute din Biroul Oval în calitate de președinte al Statelor Unite. Mi-am dat inima și sufletul națiunii noastre. Și am fost binecuvântat de un milion de ori în schimb cu dragostea și sprijinul poporului american.”, a scris Biden.
La un moment dat în scrisoare, Biden a scris că „vicepreședintele Harris și cu mine am cerut personalului nostru să pregătească un rezumat detaliat al progresului pe care l-am făcut împreună în ultimii patru ani”.
Biden și-a încheiat scrisoarea spunând că istoria, puterea și „ideea Americii” sunt în mâinile cetățenilor săi.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu