Președintele SUA, Joe Biden, va trimite în Mexic o delegație la nivel înalt pentru a discuta problemele migrației. Peste 2,4 milioane de interceptări în ultimul an.
Responsabili americani la nivel înalt vor vizita Mexicul în curând pentru a discuta despre imigraţia dintre cele două ţări, a anunţat vineri Casa Albă, după un apel telefonic între preşedintele Joe Biden şi omologul său mexican Andrés Manuel Lopez Obrador, scrie AFP, citat de Agerpres.
Cei doi lideri au discutat joi despre acţiunile lor vizând ”gestionarea fluxurilor migratorii fără precedent” pe continentul american, într-un moment în care autorităţile din două state de la frontieră, Texas şi Arizona, au luat ele însele măsuri fără precedent, în locul guvernului federal pe care îl acuză de inacţiune.
”Preşedintele Biden i-a cerut secretarului de stat Antony Blinken, secretarului pentru securitate internă Alejandro Mayorkas şi consilierului pentru securitate internă al Casei Albe Liz Sherwood-Randall să meargă la Ciudad de Mexico în zilele următoare pentru a se întâlni cu preşedintele Lopez Obrador”, a declarat Casa Albă într-un comunicat.
Biden şi Lopez Obrador ”au convenit asupra necesităţii unor măsuri suplimentare urgente pentru a permite redeschiderea unor puncte cruciale de intrare la frontiera comună”, potrivit textului.
Poliţia de frontieră a raportat în ultimele săptămâni aproximativ 10.000 de treceri în fiecare zi. Un ritm şi mai susţinut decât pentru anul fiscal 2023 (din octombrie 2022 până în septembrie 2023), în timpul căruia a realizat peste 2,4 milioane de interceptări de migranţi pe uscat, tot în creştere faţă de anii precedenţi.
Începând de marţi, a închis calea ferată de pe podurile Eagle Pass şi El Paso, în Texas, din cauza unei ”resurgenţe” a intrărilor ilegale cu trenurile de marfă.
Trecerea vehiculelor a fost suspendată din nou la Eagle Pass de la începutul lunii, la fel ca un punct de trecere în Arizona şi altul în California, poliţia de frontieră afirmând că trebuie să-şi redistribuie personalul pentru a se concentra pe interceptarea şi înregistrarea migranţilor.
Purtătorul de cuvânt al Consiliului Naţional de Securitate al Casei Albe, John Kirby, a vorbit presei despre o ”creştere masivă” a traversărilor la frontieră.
Cei doi preşedinţi ”şi-au împărtăşit îngrijorarea cu privire la creşterea fluxurilor migratorii din ultimele săptămâni” şi au discutat ”ce s-ar putea face, în Mexic, pentru a încetini acest proces”, a adăugat Kirby.
Trimiterea acestei delegaţii intervine şi într-un moment în care parlamentarii discută la Washington despre un acord privind imigraţia, condiţie pusă de republicani pentru a-şi da acordul asupra unui nou pachet financiar care să ajute Ucraina în războiul său împotriva Rusiei.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu