Joe Biden vrea ca ziua de 4 iulie să fie „Ziua Independenței de virus”

Joe Biden vrea ca ziua de 4 iulie să fie „Ziua Independenței de virus”
Joe Biden vrea ca ziua de 4 iulie să fie „Ziua Independenței de virus”

Joe Biden s-a adresat joi seara americanilor pentru a le transmite că sunt șanse mari ca de 4 iulie, când este celebrată Ziua Independenței, să fie posibile reuniuni restrânse, în cercul de prieteni sau al familiei, dacă oamenii merg și se vaccinează împotriva COVID-19.




Joe Biden le-a cerut statelor să fie pregătite ca începând cu 1 mai toată populația adultă să se poată vaccina. În prezent, prioritari la vaccinare în Statele Unite sunt oamenii în vârstă sau cei care au probleme de sănătate. De la 1 mai, Joe Biden vrea ca vaccinarea să fie la liber, pentru toată populația. Aceasta a fost, de fapt, vestea cea mare pe care le-a dat-o americanilor în prima sa alocuțiune televizată în calitate de președinte.

„Dacă facem asta împreună, până la 4 iulie sunt șanse mari ca voi, familia voastră și prietenii să vă puteți întâlni în curte și să sărbătoriți Ziua Independenței”, le-a spus Joe Biden americanilor. El a adăugat că atunci, țara va putea celebra nu numai Ziua Independenței, ci și „independența de acest virus”, relatează BBC.

Bilanț greu după un an de pandemie

 

Președintele, care și-a făcut o prioritate a mandatului din a lupta cu pandemia, a avut această intervenție chiar în ziua în care se împlinea un an de la declararea oficială a pandemiei de SARS-CoV-2.

În urmă cu un an, predecesorul său de la Casa Albă, Donald Trump, se adresa poporului american la o oră de vârf pentru a explica că riscul legat de coronavirus este „foarte, foarte mic”. Între timp, pandemia a provocat moartea a peste 529.000 de oameni în SUA, în timp ce peste 29 de milioane de persoane au fost infectate.  

„Toţi am pierdut ceva”, a spus joi seară Joe Biden. „Lucrurile mărunte din viaţă sunt cele mai importante şi sunt cele care ne lipsesc”, a adăugat președintele.

Veterinarii și dentiștii vor putea vaccina populația

 

Planul lui Joe Biden este de a deschide cât mai multe centre de vaccinare, iar pentru aceasta, dentiștii, dar și veterinarii vor avea permisiunea de a vaccina oamenii.

De asemenea, în comunitățile defavorizate vor fi trimise unități mobile de vaccinare. Joe Biden a anunţat, de asemenea, desfăşurarea a încă 4.000 de soldaţi pentru a participa la campania de vaccinare, ridicând la 6.000 numărul total al acestora.

O altă măsură anunţată pentru a-şi atinge obiectivele: lansarea unei platforme electronice pentru a facilita programarea la vaccinare.

Inițial, Biden își fixase ca obiectiv ca până în a 100-a zi din mandatul pe care l-a preluat la 20 ianuarie, în Statele Unite să se fi administrat deja 100 de milioane de doze de vaccin. Acum, a spus că acest obiectiv va fi atins mai devreme, în ziua a 60-a a mandatului, adică la sfârșitul acestei săptămâni.

„A învinge virusul și a ne întoarce la normalitate ține de unitatea națională”, a subliniat șeful Casei Albe. El a cerut populației să respecte în continuare regulile de bază din pandemie - să păstreze distanța fizică, să poarte mască și să se spele pe mâini. 

Scepticism în legătură cu vaccinarea

 

Practic, în alocuțiunea sa de joi seară, președintele Joe Biden a vrut să-și asigure concetățenii că există o luminiță la capătul tunelului.

Un recent sondaj de opinie arăta că aproape jumătate dintre alegătorii republicani sunt mai degrabă sceptici în privința vaccinului. Iar dacă asta îi va face în cele din urmă să nu se vaccineze, atunci promisiunile lui Biden - deschiderea generală a școlilor, posibilitatea de a călători și sărbătorirea Zilei Independenței - nu vor putea fi puse în practică, notează BBC.

Discursul său a sunat pe jumătate a promisiune, pe jumătate a avertisment: vaccinați-vă, continuați să fiți precauți, pentru că altfel nu e posibilă revenirea la normalitate. „America își revine, dar americanii trebuie să-și facă fiecare treaba”, a arătat Joe Biden. 

Planul de salvare a economiei, promulgat mai devreme

 

Tot joi, cu o zi mai devreme decât era anunțat oficial, președintele a promulgat legea de salvare a economiei, care prevede un pachet de măsuri în valoare de 1.900 de miliarde de dolari. Este un plan uriaș de stimulare, unul dintre cele mai mari din istoria SUA, care a primit miercuri aprobarea Congresului, în ceea ce se consideră a fi o primă victorie legislativă majoră a administrației Biden. Nu a existat însă niciun vot republican în favoarea planului nici în Senat, nici în Cameră.

Legea prevede plata directă către cetățeni a unei sume fixe, de 1.400 de dolari, extinderea indemnizațiilor de șomaj, credite cu dobânzi preferențiale. Milioane de oameni așteptau aceste măsuri pentru a ieși din sărăcie.

Pe de altă parte, statele și guvernele locale primesc 350 de miliarde de dolari, alți 130 de miliarde de dolari sunt alocați redeschiderii școlilor, 49 de miliarde de dolari vor fi alocați pentru teste și cercetare în domeniul COVID-19, iar 14 miliarde de dolari sunt pentru distribuția de vaccinuri, precizează Publika

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel