Joe Lara, vedeta din ”Tarzan”, a murit într-un accident de avion

Foto Pexels
Foto Pexels

Joe Lara, vedeta serialului „Tarzan: The Epic Adventures” din 1996, s-a stins din viață.

Joe Lara, vedeta serialului „Tarzan: The Epic Adventures” din 1996, a murit, sâmbătă, după ce un avion mic s-a prăbușit într-un lac din Tennessee, potrivit autorităților locale și Associated Press. Avea 58 de ani.

Soția sa, autoarea și fondatoarea unui program de dietă, a fost, de asemenea, implicată în accident, împreună cu alte cinci persoane. Autoritățile au indicat că nu au existat supraviețuitori în accident.

Micul avion, un Cessna C501, s-a prăbușit în lacul Percy Priest lângă Smyrna, Tennessee, după ce a decolat sâmbătă la aproximativ 11.00 dimineața, a declarat Administrația Federală a Aviației. Avionul se îndrepta spre Aeroportul Internațional Palm Beach din Florida.

Născut în San Diego, California, la data de 2 octombrie 1962, Joe Lara este cunoscut mai ales pentru interpretarea personajului lui Tarzan în filmul de televiziune CBS „Tarzan in Manhattan” din 1989 și a serialului său „Tarzan: The Epic Adventures”, 1996 -1997. Lara a mai apărut în filmele de acțiune„ American Cyborg: Steel Warrior ”(1993), „Steel Frontier”(1995), „Warhead”(1996), „Armstrong”(1998) și „Doomsdayer”( 2000). A trecut de la actorie la muzică country la începutul anilor 2000, lansând albumul „Joe Lara: The Cry of Freedom” în 2009.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel