Actorul Johnny Depp a ajuns din nou în fața instanței, alături de fosta sa soție, Amber Heard.
Actorul Johnny Depp şi fosta sa soţie Amber Heard se înfruntă de luni într-un nou proces de defăimare, care s-ar putea prelungi timp de mai multe zile şi la care vor depune mărturie celebrităţi, precum James Franco sau Elon Musk, relatează EFE, citat de Agerpres.
Depp a dat-o în judecată pe fosta lui soţie pentru un articol de opinie pe care aceasta l-a trimis ziarului The Washington Post, în 2018 după ce ambii au divorţat, şi în care se descria drept o persoană care a trecut printr-o experienţă de "abuz domestic", reaminteşte The New York Times.
Johnny Depp, care a mai avut un proces de defăimare desfăşurat la Londra şi unde nu a obţinut câştig de cauză, va avea o nouă oportunitate de data aceasta în faţa unui tribunal din statul Virginia şi a unui complet de judecată.
Articolul din ziarul The Washington Post nu îl menţiona explicit pe actor, însă Depp notează în documentele judiciare că Amber Heard făcea clar referire la relaţia lor şi că în urma acestei publicări "reputaţia şi cariera lui au fost distruse".
După trei ani de bătălie judiciară în Virginia, Johnny Depp, 58 de ani, şi Amber Heard, 35, au făcut publice detalii despre viaţa lor în comun, actriţa asigurând că a fost victima unor abuzuri sub diferite forme, subliniază ziarului newyorkez.
În plângerea depusă în martie 2019, Depp neagă că ar fi fost un abuzator domestic, subliniind că acuzaţiile proferate de Heard au la bază "o înşelăciune elaborată" menită să-i promoveze imaginea publică ca "răsfăţată a mişcării #MeToo".
Se aşteaptă ca procesul de la Tribunalul din Comitatul Fairfax să înceapă cu selecţia juraţilor şi să dureze în jur de şase săptămâni.
Pe lista martorilor potenţiali ai lui Amber Heard figurează numeroase celebrităţi, precum patronul companiei Tesla, Elon Musk, sau actorul James Franco, printre alţii.
Te-ar mai putea interesa si articolul: Starul Johnny Depp, decorat în Serbia cu Medalia de Aur a Meritului - Video
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu