Joi, 23 noiembrie, zi cu dezlegare la pește

Sursă foto: Freepik - https://www.freepik.com/, @freepik
Sursă foto: Freepik - https://www.freepik.com/, @freepik

Biserica a rânduit ca pe 23 noiembrie să fie dezlegare la pește.

Potrivit rânduielilor bisericeşti, în fiecare post de peste an, credincioşii au zile cu dezlegare la peşte. În 2023, sunt 43 de zile cu dezlegare la peşte. 

Tipicul cel Mare al Sfântului Sava cel Sfinţit (439-532 A.D.) menţionează prezenţa încă din vechime a acestei dezlegări. Însemnătatea ei este multiplă. În primul rând dezlegarea la peşte este privită ca o mângâiere acordată credincioşilor prin prezenţa în Biserică a Mântuitorului Hristos, o bucurie şi o celebrare a Mântuitorului, care a fost simbolizat în primele veacuri ca Peşte, literele acestui cuvânt în limba greacă ICHTIS – fiind iniţialele expresiei „Iisus Hristos Fiul lui Dumnezeu Mântuitorul”.

Apoi, Mântuitorul Iisus Hristos şi-a ales apostolii dintre pescari, a asemănat misiunea creştină cu o prindere de peşte, aşa că peştele are o semnificaţie teologică remarcabilă în creştinism.

Zilele de post cu dezlegare la peşte nu sunt nicidecum zile de încălcare a postului, ci zile de post cu mângâiere, în care postirea ca jertfă ascetică se combină cu bucuria prezenţei Mântuitorului în mijlocul credincioşilor.

Peștele este o sursă bogată de proteine slabe, acizi grași omega-3, vitamine și minerale esențiale. Deoarece mâine, 23 noiembrie, se mănâncă peşte, aceasta fiind a doua dezlegare din postul Crăciunului, îți oferim o rețetă de pește copt cu lămâie. 

Pește copt cu lămâie

Peștele copt cu lămâie este un preparat gustos și hrănitor. Carnea fragedă și delicată de pește este suculentă, iar prezența citricelor îi conferă și o aromă minunată. Rețeta de pește copt cu lămâie este foarte ușoară, fiind un preparat perfect dacă vrei să faci o impresie bună oaspeților tăi.

Ingrediente:

pește proaspăt - 800 grame,

lămâie - 1 bucată,

sare și piper după gust,

rădăcină de ghimbir proaspătă - 10 grame,

ulei de măsline - 40 ml,

tarhon - 15 grame.

Prepararea, pas cu pas

Curăță și spală peștele bine. Usucă-l cu un prosop de hârtie. Condimentează-l cu sare și piper.

Rădăcina de ghimbir se curăță și se dă prin răzătoarea fină. Unge peștele cu ghimbirul ras.

Pune o crenguță de tarhon în burta peștelui, adaugă sare și piper. Pune peștele într-o tavă de copt și stropește-l cu ulei de măsline.

Lămâia se spală și se taie felii. Pune feliile de lămâie deasupra peștelui. Pune tava cu peștele în cuptorul încălzit la 150°C, pentru 25-30 de minute. Coace peștele până se rumenește.

Poftă bună!

VEZI ȘI: Care sunt zilele cu dezlegare la pește în Postul Crăciunului 2023 https://www.dcnews.ro/care-sunt-zilele-cu-dezlegare-la-peste-in-postul-craciunului-2023_937968.html 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel