Părintele Nicolae Crângașu a explicat un moment unic în istoria mântuirii petrecut în Joia Mare, instituirea Tainei Sfintei Împărtășanii de către Măntuitorul Iisus Hristos la Cina cea de Taină.
'În Joia Mare ne aducem aminte de Cina cea de Taină și de spălarea picioarelor ucenicilor de către Domnul Însuși. Pericopa evanghelică de astăzi este foarte cunoscută. A luat cina împreună cu ucenicii Săi după rânduiala iudaică, iar cu această ocazie a instituit Taina Sfintei Euharistii. Pentru prima dată în istoria mântuirii a stat la masă împreună cu ucenicii Lui.'
'A luat pâine și a frânt-o și le-a spus că acesta este trupul Lui. Apoi a luat cupa de vin și a înmânat-o ucenicilor Lui după ce S-a rugat și le-a binecuvântat după puterea Lui divină, spunându-le ucenicilor că este sângele Lui a legii celei noi. Acest fapt îl considerăm că stă la baza întemeierii Sfintei Liturghii de către Însuși Mântuitorul. Este actul dominant din Sfânta și Marea zi de Joi.' a spus Părintele Nicolae Crângașu.
Preotul Nicolae Crângașu a menționat în cadrul interviului și un gest de pedagogie divină extrem de emoționant și important făcut de Mântuitorul atunci când a spălat picioarele ucenicilor Săi.
'Le-a arătat tuturor că în ordinea morală a Evangheliei, cel mai mare dintre oameni trebuie să se comporte ca cel mai mic pentru că în acest fel își împlinesc menirea de următori ai Lui Hristos, care deși este împărat nu a venit să I se slujească, ci ca El să slujească altora.', a spus părintele Crângașu.
'În această zi, unică în an, în care se slujește Liturghia Sf. Vasile cel Mare unită cu Vecernia, ca o sugestie a faptului că Cina cea de Taina a avut loc seara și se continuă cu slujba Sfintei Liturghii la care se scoate Sf. Agneț pentru tot anul.' Preotul Nicolae Crângașu a subliniat că prin Sfânta Liturghie devenim contemporani cu Mântuitorul Iisus Hristos.
Video
”Întemeierea Sfintei Liturghii, a Cinei celei de Taină, motiv pentru care noi în biserică facem o liturghie specială, unică în an, în care se săvârșește liturghia Sfântului Vasile cel Mare, unită cu Vecernia, ca o sugestie a faptului că Cina cea de Taină a avut loc seara. Se începe cu slujba Vecerniei și se continuă cu slujba Sfintei Liturghii, la care se scoate Sfântul Agneț pentru tot anul. Sfântul Agneț care se scoate în această zi se pregătește ca sfântă împărtășanie pentru toate zilele de-a lungul unui an întreg în care preotul trebuie să împărtășească de urgență, atunci când nu este Sfânta Liturghie pe credincioși, din diferite motive. (...) Sfânta și marea Joi rămâne așadar în conștiința noastră, pentru totdeauna, ca fiind ziua în care Mântuitorul ne-a lăsat această posibilitate a contemporaneității cu el, care este Sfânta Liturghie. În Sfânta Liturghie noi devenim contemporani cu Mântuitorul Iisus Hristos”, a declarat preotul Crângașu în exclusivitate pentru DC News.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu