Jojo – Cătălina Grama, pe care telespectatorii Antenei 1 o vor vedea, duminică, 21 aprilie, de la ora 20:00, în rolul Stela, în serialul de comedie Liber ca pasărea cerului, își amintește că a fost emoționată la prima întâlnire, pe platourile de filmare, cu Ștefan Bănică, interpretul lui Orlando.
"Ștefan este iconic din toate punctele de vedere. Întâlnirea noastră în fața camerelor a fost una pe care o așteapta întreaga echipă, pentru că dacă nu ne potriveam, personajele noastre nu puteau funcționa în economia serialului. Însă Răzvan Săvescu (n.n. regizorul filmului) a știut că suntem făcuți unul pentru celălalt în această poveste. Și așa a fost. Ștefan e un actor și un artist cu o experiență atât de vastă încât trebuie să fii extrem de pregătit pentru întâlnirea cu el. E super star cu tot ceea ce presupune asta. Când se află pe un platou de filmare toate luminile sunt pe Ștefan, și pe bună dreptate. Am fost emoționată la prima întâlnire cu el și aveam toate motivele, deși Ștefan e un om cu care eu am comunicat ușor și foarte frumos. Eu am o disciplină profesională extrem de strictă. Am crescut încă de la 14 ani numai între profesioniști și am și lucrat cu cei mai mari în domeniu. Întâlnirea cu el însă a fost extrem de specială, pentru că mi-am dorit să pot să fiu la înălțime.
Ștefan Bănică e genul de actor care știe și replicile tale. Memorează textul în întregime și vine incredibil de bine pregătit la filmare. Nu-i scapă nimic, niciun detaliu, nicio nuanță, iar asta m-a motivat foarte tare. La prima repetiție de text am știut că va fi bine pentru că e un partener incredibil. Am reușit împreună să construim câteva momente foarte frumoase și cred că publicul va simți asta. De când l-am văzut prima oară pe ecran și până în ziua în care am avut onoarea și ocazia să joc alături de el Ștefan a fost și va rămâne hipnotic, captivant, remarcabil", spune Jojo.
Vezi și: George Burcea, soțul Andreei Bălan, anunț: Gata, relația noastră s-a terminat!
De asemenea, Jojo spune că s-a pierdut un pic la prima scenă filmată cu Marius Florea Vizante, interpretul lui Ducu, fratele ei din serial. "Și asta pentru că am început cu un moment în care el trebuia să fie mai sensibil și a fost atât de bun, încât m-a impresionat și am uitat să-mi spun replica. Marius Florea Vizante e un om cu suflet mare și un actor atât de bun, încât te face și pe tine să fii mai bun decât ești de obicei. În plus are simțul umorului și am râs mult la filmari, ceea ce e minunat pentru că atmosfera a fost relaxată. Mă bucur mult că am jucat alături de ei în serial", mai spune aceasta.
Liber ca pasărea cerului este o savuroasă comedie de situații care spune povestea a doi prieteni din copilărie, Ducu Popescu și Orlando Popârlan, care se reîntâlnesc acum, la 40 de ani, când fiecare dintre ei trece printr-o criză. Atât pentru Orlando (Ștefan Bănică), un pierde-vară pentru care viața este o nesfârșită aventură, cât și pentru Ducu (Marius Florea Vizante), un meteorolog timid și ușor aiurit care își pierde serviciul, casa, mașina și e pe cale să divorțeze, libertatea pare să aibă sensuri diferite. Cum va decurge viața lor după ce se reîntâlnesc, telespectatorii Antenei 1 vor vedea duminică, 21 aprilie, de la ora 20:00, în primul episod al serialului Liber ca pasărea cerului.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu