După şapte săptămâni pline de emoţie, cuplul format din Jojo şi Ionuţ au fost favoriţii telespectatorilor în finala sezonului al 12-lea la Dansez pentru tine.
Autor: Avram Ana-Maria
Pornind de la egalitate de puncte şi şanse, Pepe & Andreea Toma, Jojo & Ionuţ Tănase şi Catrinel Sandu & Ionuţ Ionescu au trebuit să convingă publicul în paşi de musical, hip-hop şi flamenco să-i voteze. La test au fost supuşi şi cei de acasă care au trebuit să facă o medie între actul artistic şi gravitatea cazului pentru a hotărî încotro se îndreaptă voturile sale.
Echipa câştigătoare a celui de-al doisprezecelea sezon al emisiunii "Dansez pentru tine" este formată din Jojo şi Ionuţ Tănase, cu un procent de 59,93% din voturile publicului. Locul doi este ocupat de Catrinel Sandu şi Ionuţ Ionescu, cu 21,63% dintre voturi. Premiul trei a fost câştigat de Pepe şi Andreea, cu un procent de 18,44% din voturile publicului. Premiul Juriului, în valoare de 3.000 de euro, a fost obţinut de Andreea Toma, partenera lui Pepe.
Premiul de 60.000 de euro pe care au pus mâna le va schimba destinul, dar cu siguranţă nu este la fel de important ca tot ce s-a întâmplat în ultimele două luni. Visul lui Ionuţ s-a împlinit şi se poate considera norocoas că alături i-a fost Jojo, care a dat totul pentru partenerul său. Pe poziţia secundă s-a clasat perechea formată din Catrinel şi Ionuţ care pleacă acasă cu un cec în valoare de 20.000 de euro, în timp ce Pepe şi Andreea Toma, ocupanţii locului trei se vor mulţumi doar cu 15.000 de euro. Nici cei eliminaţi pînă acum nu au plecat acasă cu buzunarele goale. Toţi participanţii din acest sezon au primit premii în bani şi produse de la sponsorii show-ului de la Pro Tv.
Iată ce au declarat marii câștigători la finalul competiției:
Jojo: "Vă mulţumim. Pentru toată susţinerea voastră veţi fi răsplătiţi înzecit de sărbători. Bogdan Boantă eşti un Rege. Vreau să mulţumesc unui om care aseară a fost premiat, care a creat cele mai bune emisiuni din televiziune, aplauze pentru Mona Segal."
Ionuţ Tănase: "Nu pot să îmi exprim în cuvinte ceea ce simt acum. Nu este vorba despre bani, este vorba că nu mai vreau să fiu mereu ultimul, să fiu lăsat în urmă. Înseamnă mult sufleteşte, pentru că am vrut să fac totul pe munca mea."
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News