Josef Mengele, simbol malefic al nazismului şi experimentele sale

Josef Mengele s-a născut pe 16 martie 1911, cel mai mare dintre cei trei fii ai lui Karl şi Walburga Mengele. În 1935, şi-a scris lucrarea de disertaţia cu tema diferenţele rasiale în structura maxilarului.

În 1937, s-a înscris în partidul nazist, iar un an mai târziu în Waffen-SS, unde a ajuns la gradul de căpitan. În 1942, a fost rănit pe frontul rusesc şi, nemaiputând lupta, s-a oferit voluntar să meargă în lagărul de concentrare de la Auschwitz. Aici a rămas pentru 21 de luni, scrie Historia.

Dornic să devină cât mai cunoscut în lumea medicală, Mengele a căutat secretele eredităţii. Idealul nazist pentru viitor era acela de a beneficia de ajutorul geneticii. Anume, dacă o femeie ariană putea da naştere la gemeni care să fie, cu certitudine, blonzi şi cu ochi albaştri, atunci lumea viitorului ar fi fost salvată. Iar Mengele credea că gemenii deţineau răspunsurile tuturor întrebărilor sale.

Copiii „Unchiului Mengele”

La Auschwitz, Mengele era continuu în căutare de gemeni. La fiecare nou transport, stătea pe platforma de selecţie şi observa cu atenţie dacă există copii cu trăsături identice – deşi era interesant de orice malformaţie genetică (nanism, gigantism, deformaţii congenitale ale picioarelor etc.).

Atunci când găsea gemeni, aceştia erau despărţiţi de familie şi duşi în baraca gemenilor, unde îl aşteptau pe „Unchiul Mengele”, aşa cum se spune că îi spuneau copiii infamului doctor. Odată, o mamă nu a dorit să fie separată de copila sa de 13 ani, aşa că l-a muşcat şi l-a zgâriat pe ofiţerul SS care a încercat să o forţeze să rămână în linia unde fusese desemnată. Atunci, Mengele a scos pistolul şi le-a împuşcat pe amândouă, după care a trimis toţi oamenii din acel transport în camerele de gazare.

Totuşi, copiii care erau luaţi de Mengele erau trataţi diferit faţă de ceilalţi prizonieri. Li se permitea să îşi păstreze hainele cu care veniseră şi nici nu erau tunşi. Dar, când ajungeau, erau tatuaţi cu numere dintr-o serie specială. Li se cerea şi să completeze un formular cu un mic istoric medical şi cu date standard (vârstă, înălţime, greutate). Cei care erau prea mici pentru a citi sau scrie, erau ajutaţi de Zwillingvater („Tatăl gemenilor”).

Fiecare zi a copiilor lagărului începea la ora şase dimineaţa. Copiii se adunau în faţa barăcii pentru apelul nominal, indiferent de condiţiile meteo, după care mergeau la micul dejun. În fiecare dimineaţă, erau vizitaţi de doctorul Mengele care venea în inspecţie.

Copiilor li se permitea să se joace fotbal uneori şi nu erau puşi la munci grele – cel mult erau folosiţi pe post de mesageri.

Cobaii „Unchiului Mengele”

Dar aceiaşi copii protejaţi de doctor, erau şi subiecţii experimentelor sale. De pildă, odată, asistentul lui Mengele a adunat 14 perechi de gemeni ţigani într-o noapte. Mengele i-a aşezat pe masa de disecţii şi i-a anesteziat. Apoi i-a injectat cu cloroform în inimă, ucigându-i instantaneu. După care i-a disecat cu meticulozitate, luându-şi notiţe cu privire la toate organele gemenilor.

În general, în fiecare zi, fiecărui copil i se recolta sânge în cantităţi mari, din degete sau braţe – uneori din ambele braţe simultan. Cei mai mici, ale căror mâini erau foarte fragile, sufereau cel mai mult, căci li se lua sânge din gât, procedură care este foarte dureroasă şi terifiantă.

Dar în afară de recoltarea de sânge, gemenii erau supuşi şi la alte experimente medicale:

·         Măsurători. Gemenii trebuiau să se dezbrace şi să se întindă unul lângă altul. Apoi, fiecare detaliu al anatomiei lor era examinat cu atenţie, studiat şi măsurat. Ceea ce era asemănător era considerat a fi ereditar, iar ce era diferit era considerat considerat a fi un rezultat al influenţei mediului înconjurător. Testele acestea puteau dura până la câteva ore.

·         Transfuzii. Testele de sânge puteau include şi transfuzii mari de sânge de la un geamăn la celălalt.

·         Ochii. În încercarea de a „fabrica” ochi albaştri, li se injectau chimicale în ochi sau li se puneau picături cu diverse substanţe. Aceste tratamente cauzau dureri groaznice, infecţii puternice şi chiar cecitate temporară sau permanentă.

·         Boli şi injecţii misterioase. Injecţii în şira spinării şi puncţii lombare fără anestezie, injecţii cu diverse substanţe care cauzau dureri mari, injecţii cu diverse boli, precum tifos sau tuberculoză. Unul dintre gemeni era injectat, celălalt nu. Dacă unul murea, celălalt era omorât pentru a-i examina şi pentru a compara efectele injecţiilor.

·         Operaţii chirurgicale. Gemenii erau supuşi la diverse operaţii chirurgicale fără anestezie. Printre operaţii puteau fi chiar amputări, castrări sau îndepărtarea unor organe.

Citește și: Drama copiilor români de la Auschwitz. Injecții cu benzină în cap și operații fără anestezie 

„Tratamente” experimentale

Studiile celui care şi-a câştigat binemeritat porecla „Îngerul Morţii” nu s-au rezumat numai la copii. Şi alţi deţinuţi au fost folosiţi. De exemplu, când a izbucnit epidemia de noma faciei – o boală cangrenoasă care afecteză muşchii feţei – în tabăra pentru ţigani, în 1943, Mengele a început un studiu pentru a determina cauza bolii şi pentru a descoperi un tratament. Mengele a izolat pacienţii în barăci separate şi a ucis câţiva copii afectaţi de boală pentru a le păstra capetele şi organele care puteau fi trimise la Academia Medicală SS din Graz pentru studiu. Studiul său era încă în desfăşurare atunci când tabăra pentru ţigani a fost lichidată, iar ultimii deţinuţi ucişi, în 1944.

Pentru că în tabăra de femei izbucnise epidemia de tifos, Mengele a trimis la camera de gazare 600 de prizoniere. Clădirile au fost curăţate şi dezinfectate, ocupanţii barăcilor vecine au fost spălaţi, depăducheaţi şi îmbrăcaţi în haine noi. La fel s-a întâmplat şi cu alte boli. Pentru eforturile sale, Mengele a primit Crucea de Merit cu săbii clasa II.

Fuga

Josef Mengele a părăsit Auschwitz deghizat ca membru al infanteriei germane. A plecat la Gross-Rosen, apoi a fost văzut la Matthausen şi după aceea a fost capturat şi ţinut prizonier în apropiere de Munich. Dar a fost eliberat de Aliaţi, care nu ştiau de fapt cine era.

În toamna lui 1948 era hotărât să părăsească Germania şi îşi construiască o nouă viaţă în altă parte. Opţiunea sa a fost Argentina. A fugit în America de Sud, dar aici s-a tot mutat dintr-o ţară în alta de teamă să nu fie prins. A divorţat de Irene Mengele în 1958 şi s-a căsătorit cu văduva fratelui său Karl, Martha.

Împreună, au trăit în Paraguay şi Brazilia, unde Mengele a şi murit, în 1979. Într-o după-amiază, a mers la înot. În ocean, a suferit un accident vascular cerebral şi a început să se înece. Era deja mort când a fost tras la ţărm. Incertitudinea morţii sale – întrucât multe teorii ale conspiraţiei au fost emise între timp – a fost spulberată în 1992 după un test ADN care a arătat că cel mort era, într-adevăr, Josef Mengele.

  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News