Preşedintele FIFA, Joseph Blatter, a trimis, vineri, o scrisoare Federaţiei Române de Fotbal, în care îşi anunţa prezenţa la meciul amical România - Argentina, din 10 august, fără să ştie că întâlnire fusese anulată de oficialii forului argentinian, informează FRF.
"În cursul după-amiezii zilei de azi, 29 iulie a.c., preşedintele Federaţiei Române de Fotbal, domnul Mircea Sandu, a primit o scrisoare din partea cabinetului preşedintelui FIFA, domnul Joseph S. Blatter. În această scrisoare, şeful forului fotbalistic mondial specifică faptul că 'voi avea onoarea şi plăcerea de a vă fi alături la evenimentul istoric, marcat de inaugurarea Naţional Arena din Bucureşti. Astfel, confirm participarea mea la eveniment, urându-vă deplin succes în ultimele pregătiri pe care le întreprindeţi în vederea jocului amical contra Argentinei'", se arată pe site-ul frf.ro.
Federaţia Română de Fotbal a anunţat, vineri, că a fost informată de forul de la Buenos Aires de anularea meciului amical dintre România şi Argentina, programat la 10 august, cu ocazia inaugurării Arenei Naţionale. Sursa citată precizează că decizia AFA este unilaterală şi abuzivă şi reafirmă faptul că FRF va solicita în compensaţie daune materiale şi morale substanţiale.
Federaţia Argentiniană de Fotbal anunţase, pe site-ul său oficial, încă de luni suspendarea meciului cu România, după demiterea selecţionerului Sergio Batista. Partida amicală România - Argentina era programată la 10 august, de la ora 21.45, la inaugurarea Arenei Naţionale.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu