Analistul politic Miroslav Taşcu Stavre a vorbit despre Jubileul de Platină al Reginei Elisabeta.
Analistul politic Miroslav Taşcu Stavre a vorbit în cadrul emisiunii "Raport de zi" de la Realitatea Plus despre Jubileul de Platină a Reginei Elisabeta a II-a, explicând simbolistica acestui eveniment.
"Ce înseamnă acest jubileu și cât de important este pentru noi?", l-a întrebat jurnalista Ana Maria Păcuraru pe Miroslav Taşcu Stavre.
"Ce înseamnă de fapt monarhia constituțională, atenție, pentru sistemul democratic în general? Asta cred că ar fi întrebarea corectă pentru că am auzit și la noi viziunea asta, mai degrabă republicană, că domnule, monarhiile sug sângele poporului. Nu, monarhia constituțională e garantul statului, garantul Constituției. Regina nu se reprezintă pe sine, ci reprezintă, până la urmă, Marea Britanie nu are o Constituție scrisă, dar de la Magna Carta încoace avem un sistem bazat în egală măsură pe tradiție și în egală măsură pe modele liberale-democratice. E un simbol. (...) Are cea mai lungă domnie, una dintre cele mai lungi domnii din Regatul Unit și chiar dacă regina nu e cea care guvernează fiindcă ea nu guvernează, ea domnește, e un simbol al națiunii.", a declarat Miroslav Taşcu Stavre.
"Încotro se duce monarhia în Anglia?", l-a mai întrebat Ana Maria Păcuraru.
"Încrederea în monarhia britanică este la niște cote foarte înalte și asta nu arată altceva decât că, atenție, Marea Britanie nu mai este în Uniunea Europeană, dar avem în țările acestea europene, 27 la număr, o serie întreagă de regimuri democratice care sunt monarhii constituționale pentru că așa cu spuneam, monarhia este garantul statului, garantul Constituției și mă uitam și în Spania, acolo nu ai voie să faci, să iei decizii politice, tocmai pentru că tu trebuie să fii arbitru, ești un fel de Curte Constituțională, asta este cumva zona în care activează.
Ea reprezintă, până la urmă, nu doar coroana britanică, reprezintă națiunea britanică. Sigur, are un rol important și vedem aici rolul acesta ceremonial, oamenii au nevoie și oamenii cred în diverse simboluri și persoane, cu atât mai mult. Din punctul ăsta de vedere nu mă aștept să se întâmple vreo revoluție republicană cum s-a întâmplat cu 250 de ani în urmă în Statele Unite sau prin alte state europene. Nu putem decât să îi urăm multă sănătate. M-aș bucura, aștept cu nerăbdare și îi invit și pe telespectatori să urmărească serialul dedicat cumva domniei sale.", a mai spus Miroslav Taşcu Stavre.
În mesajul său jubiliar, monarhul a mulțumit oamenilor pentru organizarea evenimentelor de sărbătorire a 70 de ani pe tron, spunând că în această săptămână vor fi create „multe amintiri fericite”.
Milioane de britanici se pregătesc pentru marcarea aniversării prin petreceri de stradă, în weekendul prelungit, de patru zile, notează BBC. Există, de asemenea, o serie de evenimente oficiale, care încep cu parada Trooping the Color de joi și se termină duminică cu un concurs jubiliar în Londra.
Imaginile portret comandate special o înfățișează pe Regina arătând mulțumită, așezată pe un scaun, cu spatele la o fereastră, la castelul care a fost casa ei principală în ultimii doi ani. Faimosul Turn Rotund al reședinței istorice este vizibil în depărtare. Ranald Mackechnie a realizat două portrete anterioare ale Reginei alături de Prințul de Wales, Ducele de Cambridge și Prințul George, pentru a marca cea de-a 90-a aniversare a ei, în 2016.
În mesajul său jubiliar, monarhul a spus: „Sunt în continuare inspirată de bunăvoința care mi-a fost arătată și sper că zilele următoare vor oferi o oportunitate de a reflecta la tot ceea ce s-a realizat în ultimii 70 de ani, în timp ce ne uităm la viitor cu încredere și entuziasm”. Vezi mai mult AICI.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News