Un număr de 38 de jucătoare de tenis de pe cinci continente îşi dispută trofeele în probele de simplu şi dublu ale turneului 'Vrancea Trophy', cu premii în valoare de peste 15.000 de euro, care are loc la Focşani în perioada 8-15 septembrie.
La startul competiţiei s-au alineat multe sportive din România, dar şi din India, Austria, Germania, Brazilia, Ucraina, Bulgaria, Serbia, Rusia, Portugalia, Spania, Danemarca, Italia sau Ungaria. Cea mai tânără participantă din concurs este jucătoarea de tenis focşăneancă Maria Ciubotaru, în vârstă de numai 14 ani, care a primit un wild card din partea organizatorilor şi se va bate de la egal la egal cu jucătoare mult mai experimentate. În programul fiecărei zile sunt prevăzute meciuri între orele 10:00-18:30. Vineri, 13 septembrie, de la ora 17:00 este programat un meci demonstrativ, sâmbătă, 14 septembrie, de la ora 10:00 se vor juca semifinalele probei de simplu, iar de la ora 16:00, finala probei de dublu. Duminică, 15 septembrie, de la ora 11:00 va începe finala de simplu urmată de festivitatea de premiere. Vrancea Trophy, organizat de Consiliul Judeţean Vrancea, Municipiului Focşani - Tenis Club Focşani, în colaborare cu Federaţia Română de Tenis, cu sprijinul unor sponsori importanţi din Vrancea şi din ţară, a ajuns în acest an la cea de-a XIV-a ediţie. Prin organizarea acestui turneu, Focşaniul înscrie într-o listă foarte scurtă de oraşe care mai organizează în acest an în România turnee ITF World Tennis Tour - Bucureşti, Curtea de Argeş şi Arad. Intrarea la meciurile programate în cadrul 'Vrancea Trophy' este liberă.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News