Radu Herjeu a apreciat gestul fotbaliştilor naţionalei Danemarcei de a face scut în jurul lui Christian Eriksen, pentru ca echipele de filmare de pe stadion să nu surprindă imagini cu fotbalistul resuscitat. Acesta a amintit de un caz similar din România, în care la TV au fost date imagini explicite.
Publicitate
"Văzând imaginea cu jucătorii danezi făcând zid în jurul colegului lor prăbușit pe gazon pentru ca media tabloidă și partea voyeristă a publicului său să nu se ”delecteze” cu imaginea unui om aflat la granița dintre viață și moarte (pe care, din fericire, n-a trecut-o), mi-am adus aminte de modul în care, acum 2 ani, DigiSport a găsit de cuviință să explice în fața CNA de ce nu doar că a dat secențe neblurate cu antrenorul dinamovist, Eugen Neagoe, secerat și el de un infarct în timpul unui meci, ci și de ce i s-a părut absolut normal ca operatorul aproape să se urce în ambulanță peste om pentru a prinde un cadru cu acesta zăcând inert pe targă, pe jumătate dezbrăcat! Din cauza legislației, eu n-am putut propune atunci decât o somație! Dar și amendă dacă ar fi fost, din păcate, civilizația, la nivel de fotbaliști, jurnaliști sau poporul din care fac parte, nu se impune cu sancțiuni, ci cu educație!", a scris Radu Herjeu pe Facebook.
În minutul 25 al partidei de pe Arena Naţională, dintre Dinamo şi Craiova din iulie 2019, banca tehnică a "câinilor" a făcut gesturi disperate spre arbitrul partidei. Acesta a întrerupt partida, iar motivul a fost imediat aflat: lui Eugen Neagoe i s-a făcut rău.
În foarte scurt timp, o ambulanţă şi-a făcut apariţia, iar cei din staff-ul lui Dinamo şi jucătorii "câinilor" şi-au pus mâinile în cap, temându-se de o posibilă dramă. Mihai Popescu şi Cătălin Straton chiar au fost surprinşi plângând, semn că se tem de ce e mai rău pentru antrenorul lor.
Neagoe a fost introdus imediat în ambulanţă, iar medicii i-au acordat primul ajutor, chiar în interiorul stadionului.
Fanii, care până atunci l-au contestat, i-au strigat numele. Mai întâi cei olteni, dar apoi şi cei din PCH, care au înţeles că micile conflicte nu mai contează în astfel de momente, scrie Digisport.ro.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu