Judecător TAS: Cazul Simonei Halep, complet diferit de cel al Mariei Sharapova. Nu putem compara

Facebook Simona Halep
Facebook Simona Halep

Un judecător TAS a explicat diferenţa dintre cazurile Simonei Halep şi Mariei Sharapova, sportive suspendate pentru folosirea unor substanţe interzise. 

Cel care face afirmaţia este Cristian Jura, membru al Diviziei Antidoping a Tribunalului de Arbitraj Sportiv de la Lausanne.

"Vor fi două înfățișări, pentru că în conformitate cu regulamentele Federației de Tenis, noi acum suntem în etapa a 2-a în care sportivul poate contesta în fața Sports Revolution, care de fapt este tot un soi de tribunal independent, cu toate că el este organizat sub forma unei neorganizații guvernamentale, este un ONG independent.

Prima contestație va veni la Sports Revolution, în care va contesta decizia de suspendare și după care dacă nu este mulțumită, ea poate să facă apel la TASS și acolo are din nou posibilitatea să aleagă un arbitru și să se judece.Deci vor fi două etape de judecată, odată la Sports Revolution și odată în tribunalul pentru arbitraj sportiv. Alte probe nu vor mai fi recoltate, sunt doar proba A și B care au fost analizate deja, deci din acest punct nu o să se mai întâmple nimic.

Avem doar buletinele de analiză și suntem doar în etapa procedurală de mers în fața unui tribunal și de a încerca să-ți dovedești nevinovăția. Nu vom avea un verdict mai devreme de un an și asta doar dacă sportiva va cere o procedură rapidă de contestare(expedite arbitration) a rezultatului WADA.

Știți cum este și cu procedura asta, sportivul o cere și trebuie văzut dacă se aprobă sau nu. În perioada asta poate juca doar la turnee demonstrative, dar atât. Sunt mai multe interdicții cu privire la ce poate să facă sau ce nu poate să facă, dar în principal nu poate juca meciuri oficiale și asta este el mai important. Cazul Simonei e cu totul diferit față de cel al Sarapovei, nu trebuie sa le comparăm. Rusoaica a folosit o substanță aflată pe lista de tranziție a celor interzise, pe când Simona e acuzată pentru dopaj cu o substanță interzisă de mai multi ani”,  a spus Cristian Jura la Radio Sport Total FM.

Cum a decurs cazul Sharapova 

În 2016, la începutul lunii iunie, Maria Sharapova a făcut un anunț public în care mărturisea că a dat greș unui test antidoping efectuat după meciul din sferturile de finală ale Australian Open contra Serenei Williams. Testul cu pricina indica prezența substanței Meldonium, substanță care a fost interzisă de la 1 ianuarie 2016. De altfel, Sharapova a mai fost supusă unui test, pe 2 februarie, la Moscova, test care a indicat aceeași substanță.

Maria a admis rezultatele, iar un tribunal din Londra a decis să o suspende pe rusoaică timp de doi ani din circuit, luând de asemenea hotărârea ca punctele și premiul de la Australian Open să fie retrase.Într-un discurs public, Masha a descris sentința ca fiind "extrem de dură și nedreaptă" și a dezvăluit că nu știa de existența Meldoniumului pe lista substanțelor interzise, fiind convinsă de faptul că nu a intenționat nici măcar o secundă să încalce regulamentul antidoping. Din acest motiv, Sharapova a făcut imediat un apel la decizia inițială a tribunalului și a reușit să micșoreze perioada de pedeapsă, de la 24 de luni la 15.

Fără clasament, misiunea Mariei Sharapova la revenire părea una extrem de dificilă, însă organizatorii turneelor WTA au transformat revenirea rusoaicei într-o oportunitate excelentă de a produce mai mult venit din vânzarea biletelor, fapt pentru care i-au acordat campioanei din Rusia mai multe wildcarduri. Prima astfel de invitație pe tabloul principal al unui turneu important s-a întâmplat chiar la Stuttgart, pe zgura indoor din Germania. Invitații au urmat apoi și la Madrid și Roma, scrie Eurosport.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel