Judecătorii anti-Năstase, monitorizați de SRI

livia-doina-stanciu
livia-doina-stanciu

Potrivit Antena 3, un număr de 18 judecători de la instanța supremă s-au pus de acord să creeze un dispozitiv legal pentru a nu îi permite lui Adrian Năstase prescripția specială. SRI ar fi monitorizat această înțelegere pusă la cale de magistrați.

[caption id="attachment_195402" align="alignleft" width="310" caption="Judecătorul Livia Doina Stanciu, președintele ÎCCJ"][/caption]

Un număr de circa 18 magistrați ai Înaltei Curți de Casație și Justiție au fost monitorizați de către SRI în cadrul unei întâlniri unde s-a decis  că dosarele care au fost suspendate, ca urmare a trimiterii la Curtea Constituțională, nu se mai prescriu în termenul prevăzut de lege.  Și asta, numai pentru ca în cazul lui Năstase să nu poată fi constatată prescripția specială. Decizia judecătorilor de la ÎCCJ este împotriva legii, a Codului de Procedură Penală și a Constituției, potrivit ziuanews.ro.

În Codul Penal se arată că "Prescripţia înlătură răspunderea penală oricâte întreruperi ar interveni, dacă termenul de prescripţie prevăzut la art. 122 este depăşit cu încă o dată". Cod penal actualizat prin: Lege nr. 63/2012 pentru modificarea şi completarea Codului penal al României şi a Legii nr. 286/2009 privind Codul penal, Monitorul Oficial 258/2012.

 Potrivit Codului de Procedură Penală,  pentru infracțiunea de care era acuzat Adrian Năstase se prevede  o pedeapsă de cinci ani de închisoare. Conform acuzațiilor procurorilor, fostul premier a fost trimis în judecată și condamnat defintiv pentru infracțiunea prevăzută în articolul 13 din Legea 78/2000.

 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel