Secţia pentru judecători a Consiliului Superior al Magistraturii va informa Comisia Europeană cu privire la demersurile iniţiate de adunările generale ale judecătorilor pentru revocarea unor membri ai Consiliului, având în vedere apropiata publicare a Raportului Comisiei Europene privind Mecanismul de Cooperare şi Verificare.
La solicitarea asociaţiilor profesionale ale magistraţilor, Secția pentru judecători a CSM a organizat, joi, o consultare dedicată analizei evoluţiilor din sistemul judiciar, informează un comunicat al CSM, potrivit Agerpres.
În urma discuţiilor purtate, a fost emisă o declaraţie comună în care se afirmă că toate demersurile pornite de instanţele de judecată, asociaţiile profesionale şi Secţia pentru judecători a CSM sunt prevăzute de lege iar unicul scop al acestora este respectarea principiului legalităţii în ceea ce priveşte alegerea conducerii şi funcţionarea Consiliului.
Semnatarii documentului fac un apel către toate instituţiile publice, clasa politică şi societatea civilă să "evite orice fel de interferenţe în desfăşurarea firească şi legală a acestor demersuri", precizând că "orice ingerinţe reprezintă o directă ameninţare a independenţei sistemului judiciar".
Secţia pentru judecători a CSM respinge "introducerea în dezbaterile publice a unor false teme de discuţie precum schimbarea statutului procurorilor sau subordonarea politică a justiţiei. Reamintim că situaţia actuală este o problemă internă a sistemului judiciar, iar acesta dovedeşte, prin demersurile promovate, capacitatea de a rezolva actuala criză".
În documentul citat se mai precizează că Secţia pentru judecători a CSM consideră că situaţia actuală este o problemă internă a sistemului judiciar iar acesta dovedeşte, prin demersurile promovate, capacitatea de a rezolva actuala criză.
"În urma consultărilor, având în vedere apropiata publicare a Raportului Comisiei Europene privind Mecanismul de Cooperare şi Verificare, s-a decis informarea Comisiei Europene cu privire la demersurile pornite de adunările generale, asociaţiile profesionale şi Secţia pentru Judecători a Consiliului Superior al Magistraturii", anunţă Secţia pentru judecători a CSM.
Alegerile din 4 ianuarie din CSM, în urma cărora procurorul Oana Schmidt Hăineală a fost aleasă preşedintele Consiliului, a nemulțumit Secţia pentru Judecători, care a cerut demisia de onoare a acesteia şi, totodată, a solicitat judecătorilor Alina Ghica şi Cristi Danileţ să renunţe la candidaturile la funcţia de vicepreşedinte al Consiliului, considerând că "procedura alegerii actualei conduceri s-a făcut cu încălcarea dispoziţiilor legale".
Miercuri, purtătorul de cuvânt al Comisiei Europene, Mark Gray, a făcut public că raportul MCV din ianuarie va cuprinde și conflictul pe marginea CSM. Tot miercuri, 3.250 de semnatari au trimis liderilor UE o “Petiție pentru un CSM puternic, pentru o Justiție Independentă, pentru viitorul țării”, în care spun că justiția nu trebuie să se subordoneze majorității legislative.
Declarația lui Mark Gray a fost făcută la numai o zi după ce Oana Schmidt Hăineală a avut, marți, la Bruxelles, o întrevedere cu oficiali ai Secretariatului General al Comisiei Europene, în marja Mecanismului de Cooperare şi Verificare (MCV) impus justiţiei române de către CE.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News