”Judecătorii și procurorii să se pensioneze ca toată lumea, nu la 49 de ani”. Prodecanul facultății de Drept: Eu, ca avocat, ies la pensie la 65 de ani

Fotografie de la Sora Shimazaki, Pexels
Fotografie de la Sora Shimazaki, Pexels

Prodecanul facultății de Drept susține că și magistrații ar trebui să iasă la pensie la 65 de ani. 

”Să se pensioneze ca toată lumea la 65 de ani. Un medic care face urgențe vreo 25 de ani, cam cum credeți că iese cu mintea zi de zi, în afară de faptul că este devotat, dedicat să ajute oameni. La fel și un magistrat. Iese la pensie la 65 de ani acel medic. Eu ca avocat ies la pensie la 65 de ani. Eu, cadru didactic universitar, ies la pensie la 65 de ani. Deci eu ceea ce spun, vreți să aveți pensii corespunzătoare, haideți să le punem procentual. Vreți să vă pensionați după 20 de ani, 25 de ani de muncă, adică la 49 de ani, niciun fel de problemă. Dar nu veți avea 80%, veți avea 60% din salariul pe care îl aveți la momentul la care vă pensionați. Și atunci o să vedeți că se gândesc foarte bine, de două, chiar trei, chiar patru ori, dacă se pensionează la 49 de ani”, spune prodecanul Facultății de Drept, din cadrul Universității București, Paul Pop, conform Digi24

Citește și: Raluca Turcan îi propune lui Marcel Ciolacu interzicerea cumulului pensiei cu salariul la stat

”Problema pe care o am și am recunoscut-o întotdeauna în fața colegilor de la CSM, de la Curtea de Casație, de la Curțile de Apel, de la Tribunale, e opinia pe care am avut-o întotdeauna și sunt dezarmant de direct: sunt absolut de acord să fie plătiți corespunzător muncii pe care o prestează, problema mea este vârsta de pensionare și nu atât cuantumul pensiei. În momentul în care tu termini facultatea la 22-23 de ani, intri la Institutul Național Magistratorii, ești auditor de justiție 2 ani de zile. Deci undeva în jur de 24-25 de ani după ce absolvi Institutul Național Magistraturii, devii judecător sau procuror stagiar. Îți faci stagiul 2 ani de zile, după care îți dai examenul de capacitate și devii judecător sau procuror definitiv numit prin decret de președintele României. De atunci, în momentul în care aduni 25 de ani în actuala legislație nici măcar nu este așa, este mult mai flexibil. În sensul că cei 25 de ani vechime intră perioada în care ești auditor de justiție la Institutul Național Magistratorii care este o formă de perfecționare post-universitară în care tu tot un fel de student ești, nu practici, ești plătit. Ai bursă. Sau dacă intri în magistratură după ce anterior ai exercitat altă profesie juridică precum avocat, consilier juridic, notar public, executor judecătoresc se adună la vechimea în magistratură. Prin noua lege se elimină aceste beneficii. Nu o să mai vedem pensionari la 45-48 de ani pentru că va trebui să ai o vechime de minim 25 de ani ca magistrat, judecător sau procuror. Și nu în profesii asimilate, profesii juridice asimilate să se consideră în egală măsură vechime” mai spune Paul Pop. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel