Marius Striblea, unul dintre avocații Elenei Udrea, a făcut câteva precizări referitoare la afirmațiile facute cu o zi în urmă, conform cărora nu are încredere în sistemul de justiție din România.
În acest context, avocatul a precizat că Elena Udrea, i-a spus, după ce a aflat cine va judeca cererea DNA de prelungire a arestului preventiv în cazul său, că nu crede că instanța va da o soluție în favorabilă.
"Vreau să vă spun că înainte de ședința de judecată, chiar în seara dinaintea acestei ședințe, când am fost la arest, doamna Udrea a spus ambilor avocați, atât mie cât și domnului Chiciu, după ce a auzit numele jdecătorului care urma să judece, că nu speră să fie altă soluție decât de prelungire a măsurii preventive", a dezvăluit avocatul Elenei Udrea, Marius Striblea, la B1 TV.
Judecătorul Iulian Dragomir a fost magistratul care i-a prelungit, luni, mandatul de arestare cu încâ 30 de zile al Elenei Udrea în dosarul Galei Bute. Iulian Dragomir a fost asimilat de presă drept un judecător preferat de regimul Traian Băsescu.
Iulian Dragomir a fost interceptat în timpul unei discuții pe care a avut-o cu fostul președinte al ANAF, Sorin Blejnar, în care magistratul afirma că atât el cât și fostul șef al Fiscului au același "naș în suflet". Presa a speculat la vremea respectivă că ar fi vorba despre fostul președinte Traian Băsescu.
Stenograma discuţiei dintre Sorin Blejnar şi Iulian Ilie Dragomir, judecător la ÎCCJ
"Sorin Blejnar: Da.
Judecător Dragomir, ICCJ: Am onoarea, excelenţă, să trăiţi, cu mare respect. Un minut cu un prieten al domniei voastre şi al naşului domniei voastre (n.r.: Moldovan de la CSAT.) Nu sunt prietenul naşului mai degrabă decât prietenul finului, pentru că suntem amândoi... unui naş comun al nostru.
Sorin Blejnar: Am înţeles, am înţeles.
Judecător Dragomir, ICCJ: Da, el e naşul nostru şi-n sufletul nostru (n. r.: Traian Băsescu). Prin Bucureşti, prin republica noastră sau prin alte...?
Sorin Blejnar: Sunt aici, sunt prin Bucureşti.
Judecător Dragomir, ICCJ: Vă trimit şi eu fata care manageriază acolo unde am fost la ziua Claudiei, că are o audienţă de-asta intempestiv acolo la ei, la locaţie. Şi nu ştiu cum să fac.
Sorin Blejnar: În 20 de minute să fie la mine.
Judecător Dragomir, ICCJ: La ora 2 ajunge. Este o doamnă. (...) Se numeşte doamna Albu. Doamna Albu Mariana se numeşte doamna care intră la cabinet la dumneavoastră.
Sorin Blejnar: Bine, bine.
Judecător Dragomir, ICCJ: Intră pe-acolo prin spate, pe lângă unde aveam şi noi sediul ministerului nostru?
Sorin Blejnar: Da.
Judecător Dragomir, ICCJ: Bine, excelenţă, cu respect. Vă pup. Am onoarea."
Judecatorul Iulian Dragomir, pe vremea când era șef la ONPCSB, la începutul anului 2005, a închis dosarul de spălare de bani al lui Traian Băsescu invocând imunitatea fostului președinte, precizează pesurse.ro.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu