Jules Kounde a semnat cu FC Barcelona. Clauză de reziliere de un miliard de euro

Facebook FC Barcelona
Facebook FC Barcelona

Jules Kounde este oficial jucătorul celor de la FC Barcelona. 

Publicitate

Fundaşul internaţional francez Jules Kounde va semna luni un contact pe cinci ani cu FC Barcelona, valabil până în 2027, cu o clauză de reziliere de un miliard de euro, informează clubul spaniol într-un comunicat difuzat la o zi după anunţul unui acord de principiu cu Sevilla FC, scrie AFP.

"Barca este o nouă etapă în cariera mea, la toate nivelurile", a declarat Kounde vineri pentru postul de televiziune al gigantului catalan.

FC Barcelona precizează în comunicatul său că Jules Kounde va semna contractul luni, la centrul de antrenament Joan Gamper.

Potrivit presei spaniole, Barca a plătit 50 de milioane de euro pentru acest transfer, la care se adaugă bonusuri de până la 10 milioane de euro, reuşind să-l deturneze pe Kounde din drumul său către Chelsea Londra.

În vârstă de 23 de ani, Jules Kounde a sosit la Sevilla în 2019, de la formaţia franceză Girondins Bordeaux. El a cucerit trofeul Europa League cu clubul andaluz, în sezonul 2019-2020.

Kounde a fost selecţionat de 11 ori în naţionala Franţei, alături de care a câştigat Liga Naţiunilor.

De la debutul actualei perioade de transferuri, FC Barcelona i-a recrutat pe ivorianul Franck Kessie (AC Milan) şi pe danezul Andreas Christensen (Chelsea), sosiţi pe Camp Nou ca jucători li beri, şi mai ales pe brazilianul Raphinha (Leeds United) şi polonezul Robert Lewandowski (Bayern Munchen), pentru care catalanii au plătit 70 de milioane, respectiv 50 de milioane de euro.

Clubul catalan i-a prelungit, de asemenea, contractul internaţionalului francez Ousmane Dembele, până în 2024, scrie Agerpres.

FC Barcelona îl va prezenta pe Lewandowski într-un eveniment cu public, pe stadionul Camp Nou

Atacantul polonez Robert Lewandowski va fi prezentat de noua sa echipă, FC Barcelona, în data de 5 august, cu ocazia unui eveniment deschis publicului, care va avea loc pe stadionul Spotify Camp Nou, a anunţat clubul spaniol de fotbal, citat de EFE.

Internaţionalul polonez s-a alăturat pe 17 iulie, la Miami, turneului pe care Barca îl efectuează în prezent în Statele Unite. În Florida, gruparea "blaugrana" a organizat un act modest pentru prezentarea noii sale vedete, în condiţiile în care era prevăzută o prezentare mult mai amplă în capitala catalană.

În zilele următoare, FC Barcelona va oferi detaliile ceremoniei dedicate lui Lewandowski pe stadion, care va avea loc cu două zile înainte de prezentarea oficială a echipei în faţa fanilor săi, la Trofeul Joan Gamper, în care anul acesta echipa spaniolă va avea ca invitată formaţia mexicană Pumas UNAM.

În vârstă de 33 de ani, Robert Lewandowski a evoluat în ultimele 12 sezoane în Bundesliga, la Borussia Dortmund (2010-2014) şi Bayern Munchen (2014-2022). El are în palmares zece titluri de campion al Germaniei (două cu Dortmund şi opt cu Bayern).

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel