Actrița de 54 de ani are succes enorm în carieră de câteva decenii bune, însă familia a fost întotdeauna prioritară pentru ea, pentru simplul motiv că îi aduce multe satisfacții.
„Frumușica” a vorbit despre relația cu soțul ei, directorul de imagine Danny Moder, și cei trei copii ai lor, gemenii Hazel și Phinnaeus (17 ani) și Henry, de 15 ani, într-un interviu emoționant oferit celor de la CBS Sunday Morning. Julia e căsătorită cu Moder de 20 de ani și par mai fericiți ca niciodată: „Când nu lucrez, sunt o gospodină desăvârșită, mă ocup numai de casă. Nu e numai lapte și miere toată ziua, în fiecare zi, dar îmi aduce o fericire evidentă”, susține Roberts.
Actrița a ținut să precizeze că cei doi soți încă își mai scriu scrisori de dragoste atunci când sunt departe de casă, pentru a menține legătura în cel mai romantic mod cu putință. Vedeta hollywoodiană își amintește că prima scrisoare pe care el i-a scris-o ei avea șapte pagini, iar Julia o păstrează și-n ziua de azi cu sfințenie.
Câștigătoarea Oscarului e de părere că, deși are succes mare în carieră, viața de acasă îi aduce mult mai multă bucurie. „Faptul că sunt actriță înseamnă că mi-am îndeplinit visul, dar nu este singurul vis pe care l-am avut vreodată. Viața pe care mi-am făcut-o cu soțul meu și cea pe care o avem cu copiii noștri e cel mai bun lucru de pe pământ – să vin acasă la ei la sfârșitul zilei!”, a dezvăluit vedeta.
Roberts postează din când în când imagini cu soțul ei, mai ales când e momentul să-și sărbătorească vreo aniversare. Cei doi soți s-au cunoscut pe platoul de filmare de la „The Mexican”, în care Julia i-a dat replica lui Brad Pitt, iar Moder era asistent de cameră.
Vedeta filmului „Notting Hill” a fost nevoită, la un moment dat, să stea departe de casă timp de 62 de zile, atunci când a filmat pentru pelicula „Ticket to Paradise”, lucru care a fost extrem de dificil pentru ea. Singurul lucru care i-a mai alinat sentimentul de însingurare a fost să-i scrie soțului, dar și celor din familia ei, scrisori. Julia susține că ea și soțul ei tot timpul și-au scris scrisori, în cei 20 de ani de mariaj, lucru pe care plănuiesc să-l dea mai departe și copiilor lor.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu