Jumările de porc nu-s ale românilor ci... ale britanicilor. Povestea delicatesei culinare despre care mulți credeau că e "de-a noastră"

foto: Freepik
foto: Freepik

Povestea jumărilor de porc vine tocmai din Marea Britanie!

Când spunem jumări de porc ne gândim la un aliment tradițional românesc. Acestea sunt apreciate mai cu seamă de către cei care consumă carne, datorită texturii lor crocante și gustului deosebit. Potrivit cercetărilor medicale recente, se dovedesc a fi și sănătoase, chiar dacă au un conținut ridicat de grăsimi.

Se știe de jumări doar de acum... 200 de ani

Cu toate că mulți români consideră jumările de porc un preparat specific național, este interesant de știut că originea lor se găsește în Marea Britanie, mai precis în West Midlands sau Țara Neagră, locul unde "s-a născut" revoluția industrială. De asemenea, contrar percepției că sunt un aliment vechi "de când lumea și pământul", jumările sunt, de fapt, relativ recente, având doar aproximativ 200 de ani de existență. Potrivit cercetătorilor specializați în gastronomie, jumările de porc ("pork greaves") erau inițial parte din dieta clasei muncitoare britanice. Începând cu secolul al XIX-lea, familiile au început să crească porci la domiciliu pentru a avea o sursă de hrană la îndemână, scrie openshaws.net.

În vremurile când se sacrificau animalele, nicio parte al porcului nu se irosea. Astfel, unele preparate au fost create cu atenție, în timp ce altele au apărut din simple greșeli care s-au dovedit ulterior a fi adevărate delicii. Astăzi, jumările de porc au devenit în Marea Britanie un aperitiv iconic. Ele reprezintă o gustare sărată, extrem de savuroasă, numai bună de pus lângă ouă la micul dejun. Și nu, nu e la fel ca baconul americanilor, iar gustul și textura se disting pe alocuri de fâșiile prăjite de șuncă.

Delicatesă pentru celebrități

Deși se știa de jumări de mai devreme de 1930, abia atunci măcelarii au început să vândă jumările pe scară largă. Astăzi, carnea de porc este o afacere importantă în industria gustărilor și peste 20 de milioane de pungi cu jumări sunt vândute anual în supermarketuri. Din jumări au derivat, pe parcurs, și alte specialități ca Pork Crunch și Pork Crackling. Celebrități precum Chris Evans, Sir Roger Moore, Al Murray și Matthew Wright le consumă în mod frecvent și își încurajează fanii să le consume chiar și în loc de... alune, la bere.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel