Un set de amintiri, fotografii, ziare, cărţi, CD-uri, dedicaţii date de astronautul american Neil Armstrong sau predecesorii săi în cucerirea spaţiului vor fi scoase la licitaţie pe Riviera franceză pe 21 iulie, când se împlinesc 50 de ani de la primul pas pe Lună, relatează marţi AFP.
Printre obiectele scoase la vânzare la Cannes se numără şi un album din seria Aventurile lui Tintin din 1964 'On a marché sur la Lune', cu dedicaţie din partea echipajului Apollo 11 - Neil Armstrong, Buzz Aldrin şi Michael Collins, însoţită de autograful autorului, Belge Hergé, alături de un desen în cerneală albastră a lui Tintin şi Milou, a anunţat casa de licitaţii Cannes Encheres.
Preţul albumului este estimat între 8 şi 12.000 de euro. În total, 138 de obiecte vor fi scoase la vânzare, singura de acest gen din Franţa în acest an, numită după cartea lui Jules Verne 'De la Pământ la Lună'. Numeroase suporturi de pahare sau cutii cadou, cu mici bucăţele provenite din învelişul izolator al capsulei, mărturisesc entuziasmul pentru tot ce are legătură cu misiunea Apollo 11.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News