Preşedintele Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker, urmează să părăsească secţia de terapie intensivă miercuri, la o zi după ce a suferit o intervenţie chirurgicală pentru îndepărtarea unui anevrism, a declarat purtătoarea sa de cuvânt, Mina Andreeva.
Aceasta le-a declarat jurnaliştilor la Bruxelles că 'intevenţia de ieri a decurs bine'.
Pentru Juncker, în vârstă de 64 de ani, va urma o perioadă de recuperare, în funcţie de care va depinde revenirea sa la birou, a mai indicat Mina Andreeva, conform Agerpres.
Mandatul lui Juncker în fruntea Comisiei Europene urma să se încheie la 31 octombrie, dar s-a prelungit din cauza amânării procedurii de învestire a noului executiv european, ce va fi condus de Ursula von der Leyen, cel mai probabil de la 1 decembrie.
Juncker a mai avut probleme de sănătate în trecut.
În august, a fost nevoit să absenteze de la summitul G7 din Franţa după ce a fost operat de urgenţă pentru extirparea vezicii biliare.
Fostul premier luxemburghez suferă şi de sciatică, o sechelă rămasă de pe urma unui grav accident rutier care l-a lăsat în comă timp de două săptămâni în 1989.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu