Preşedintele Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker, a declarat vineri că procesul de desemnare a succesoarei sale, creştin-democrata germană Ursula von der Leyen, nu a fost transparent şi a marcat o încălcare de nedorit a practicii de a alege pe cineva dintre candidaţii cap de listă ai partidelor, relatează Reuters.
"Procesul nu a fost foarte transparent", a spus Juncker într-o conferinţă de presă la Helsinki, răspunzând unei întrebări despre cum liderii din UE l-au ales în această săptămână pe viitorul preşedinte al Executivului comunitar.
Nominalizarea trebuie să primească însă şi aprobarea Parlamentului European.
Juncker a adăugat că numirea sa în urmă cu cinci ani a fost transparentă, pentru că a fost desemnat de lideri după ce a participat la campania pentru alegerile europene.
"Din păcate, acest lucru nu a devenit o tradiţie", a spus el.
"Eu am fost primul şi ultimul spitzenkandidat", a adăugat Juncker, folosind termenul german pentru candidatul cap de listă la alegerile pentru Parlamentul European.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News