Jean-Claude Juncker avertizează că viitorul buget al UE trebuie să fie mai mare, în pofida Brexitului.
Următorul buget pe termen lung al Uniunii Europene trebuie să fie mai mare decât actualul nivel de un procent din Produsul Intern Brut al UE, în pofida ieşirii Marii Britanii, un contributor net la bugetul comunitar, din Uniunea Europeană, a declarat luni preşedintele Comisiei Europene Jean-Claude Juncker, transmite Reuters.
Comisia Europeană urmează să prezinte în luna mai propunerea sa pentru bugetul UE după anul 2020, în ideea de a ajunge la un acord înainte de alegerile europarlamentare din 2019. Decizia finală trebuie convenită între statele membre, care în mod tradiţional vor să reducă cheltuielile, şi Parlamentul European, care cere mai multe fonduri.
De data aceasta discuţiile vor fi complicate de Brexit, având în vedere că Marea Britanie este un contributor net la bugetul comunitar.
'Marea Britanie ne va părăsi astfel că va trebui să găsim mijloacele prin care să reacţionăm la pierderea mai multor miliarde de euro provocată de plecarea unui contributor semnificativ', a spus Juncker la o conferinţă dedicată următorului cadru financiar multianual.
Preşedintele Comisiei Europene a adăugat că deşi unele politici comunitare pot fi revizuite şi modernizate, guvernele statelor membre trebuie să aloce mai mulţi bani la bugetul comunitar pentru a finanţa noi domenii de interes.
[citeste si]
În pofida găurii care va apărea după Brexit, oficialii UE sunt presaţi să majoreze cheltuielile pentru numeroase domenii, inclusiv pentru protecţia frontierelor şi alte aspecte care au legătură cu migraţia, şi de asemenea să finanţeze politicile UE în domenii precum apărarea, securitatea, migraţia, modificările climatice, coeziunea şi agricultură.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News