Juncker respinge condiționarea fondurilor europene cerută de Germania

Președintele Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker, s-a exprimat joi, la Berlin, împotriva unei propuneri a Germaniei de a condiționa acordarea de viitoare fonduri europene de respectarea de către țările membre a principiilor statului de drept, relatează Reuters.

În contextul dezbaterii din cadrul UE privind reforma blocului comunitar după plecarea Marii Britanii, guvernul german a făcut câteva propuneri de înghețare a accesului la fondurile europene pentru țările care nu respectă standardele statului de drept din interiorul UE, conform unui document consultat de Reuters.

Întrebat în timpul unei conferințe privind viitorul Europei la Berlin dacă susține propunerea Germaniei, Juncker a afirmat "nu ar trebui făcut acest lucru".

Comisia Europeană are alte mijloace de a transmite clar că solidaritatea nu trebuie să fie doar unidirecțională, a adăugat el.

Juncker a mai afirmat că cea mai urgentă sarcină cu care se confruntă în prezent UE este completarea pieței de capital convenită și a uniunii bancare, iar aprofundarea cooperării din zona euro ar trebui să vină ulterior, relatează Agerpres.

[citeste si]

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel