Pe 4 februarie, Jupiter își reia mersul direct în Gemeni. Iată prin ce vor trece patru zodii!
Pe 4 februarie, Jupiter își reia mișcarea directă în Gemeni, oferindu-ne mai multă încredere în luarea deciziilor și în inițierea schimbărilor. Totodată, ne va ghida spre alegerea celei mai potrivite direcții. Jupiter mai rămâne în acest semn până pe 10 iunie.
Știm că Jupiter este o planetă uriașa, că îl reprezintă pe Zeus. Este cel care simbolizează expansiunea, oportunitățile. Dar amplifică și ce este bun, dar și ce este mai puțin bun din semnul în care se află.
Iată mesajele lui Jupiter pentru următoarele zodii!
Gemeni/Ascendent în Gemeni
Jupiter a fost în semnul tău din 26 mai 2024. A venit și cu niste vești bune, dar și cu un pic de creștere. Te-a învățat foarte multe lecții. Din octombrie, de când a fost retrograd, parcă au fost mai multe situații neplăcute. Cel mai probabil ai primit și niște vești neplăcute, la care nu te-ai fi gândit sau consideri că sunt puțin nedrepte. Ai fost nevoit să faci multe ajustări sau să trăiești și să funcționezi cu mai puțin. Acum, Jupiter își va relua mersul direct, rămâne în semnul tău până pe data de 10 iunie, te ajută să îți recapeți încrederea. Aceasta nu trebuie să depindă de unele lucruri care s-au întâmplat la locul de muncă sau în familie, ci doar de tine. Până în iunie, te poți pune la punct. Dar ai grijă la tot ce înseamnă exagerări: mâncare, substanțe. Când Jupiter nu vă mai fi retrograd, tinzi să crezi că poți face de toate, dar este posibil să te suprasoliciți.
Leu/Ascendent în Leu
Jupiter a intrat în Casa a unsprezecea în mai 2024. Ai așteptat mult să se întâmple unele promisiuni, să devii mai norocos, să simți că ai o șansă. Acum, că Jupiter își va relua mersul direct, s-ar putea să vezi roadele muncii tale din ultimul an. De asemenea, relațiile cu unii prieteni se pot îmbunătăți sau îți poți face noi prieteni. Ești mult mai încrezător atunci când este vorba de planurile pentru viitorul apropiat. Poate că anul trecut simțeai că orice ai face, nu ai noroc. Acum vei crede că șansa ți-o faci tu. Până în iunie, dacă primești o invitație la un eveniment, dacă prietenii tai trec prin anumite situații, fii alături de ei la bine și la rău, pentru că la fel vor face și ei. Nu rata nicio ocazie de a te distra.
Scorpion/Ascendent în Scorpion
Jupiter a fost în Casa a opta. Au existat chestiuni legate de intimitate, ai descoperit lucruri, ai avut foarte multe secrete. Jupiter în această casă ți-a adus ideea că este cazul să investești banii, să te gândești și la viitor, ori ți-a adus situații precum procese, partaje, moșteniri. Jupiter vrea să te facă să înțelegi că vei supraviețui în orice situație. Odată cu acest tranzit, vei reuși să mai scapi de datorii, de credite, să faci refinanțări, să obții bani. Dacă vrei să începi o afacere, trebuie să ai mare grijă cu cine te asociezi. Dar nu te gândi la câștiguri extraordinare din prima. Ele vin treptat.
Vărsător/Ascendent în Vărsător
Jupiter a fost în Casa a cincea din 26 mai și a retrogradat din 9 octombrie. Probabil au fost multe situații legate de copii, au fost mai bolnavi, au apărut schimbări, situații legate de grădiniță, de școală. A fost agitație, însă de acum încolo te mai liniștești. Dar cu siguranță ai avut niște amintiri nemaipomenite legate de copii, fie ei mai mici sau mai mari. Cei care nu au copii dar își doresc trebuie să știe că Jupiter îi poate ajuta să discute cu specialiștii necesari, să aibă încredere. Dar pentru toți, în general, este o perioadă foarte creativă. Până pe 10 iunie, ai capacitatea de a vedea jumătatea plină a paharului, dar și de a specula absolut orice. O să fii și competitiv într-un domeniu, indiferent care este acela.
Poți urmări emisiunea completă mai jos:
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Roxana Neagu