Jurat Enescu este, începând de astăzi, aplicația pentru mobil la îndemâna celor care doresc să își testeze abilitatea de a aprecia o interpretare artistică. Prin intermediul aplicației fie din sală, fie urmărind online, iubitorii de muzică au ocazia să noteze participanții la Concursul Internațional George Enescu și pot vedea în ce măsură opțiunile lor se potrivesc cu cele ale juriului.
Aplicația este organizată pe cele trei secțiuni de interpretare pian, vioară, violoncel, conține profilurile tuturor candidaților calificați și propune o serie de criterii de apreciere în baza cărora jurații amatori să își ordoneze opțiunile.
Aplicația compară selecția făcută de fiecare utilizator cu cea făcută de juriu. Utilizatorii primesc puncte pentru numărul de candidați aleși pentru etapa următoare, care corespund cu cei din lista juriului. Pentru finală, este punctată și ordinea corectă a premiaților. Utilizatorii care primesc cele mai multe puncte vor fi primi diplome de Jurat Ucenic, o invitație la un cocktail cu membrii juriului și bilete în Festivalul George Enescu de anul viitor.
"Ne dorim să încurajăm ascultarea critică, urmărirea concurenților în mai multe etape, nu numai în finală, să împărtășim bucuria descoperirii talentelor. Sperăm ca astfel să contribuim și la înțelegerea mai profundă a demersului artiștilor și la creșterea respectului pentru efortul lor. Performanța nu vine numai dintr-un recital reușit, ci din anduranță în concurs, disciplină, tehnică, expresivitate. Prin abordarea aceasta, la limita jocului, sperăm să facilităm aprecierea muzicii și apropierea de arta interpretării" -spune Mihai Constantinescu, directorul Festivalului și Concursului Internațional George Enescu.
Aplicația este al treilea pilon al proiectului "Ce auzim când ascultăm muzică?", dedicat celor interesați să se familiarizeze cu muzica clasică, un proiect suport pentru ediția 2018 a Concursului George Enescu. Acesta a inclus: o Caravană în licee, unde muzicianul Paul Ilea și actorul Marius Manole au dialogat cu tinerii pe teme privind interpretarea muzicii clasice, o serie de dialoguri video care dezvoltă relaxat teme de educație muzicală și cele privind aprecierea interpretării (distribuită pe canalul YouTube al Festivalului Enescu și aplicația Culturesc) și aplicația mobilă JuratEnescu. Cei interesați pot descărca JuratEnescu din Google Play sau din Apple Store.
Programul "Ce auzim când ascultăm muzică?" a fost realizat cu sprijinul Raiffeisen Bank, Samsung și Wilo Foundation.
Despre Concursul Internațional George Enescu
Ajuns la cea de-a XVI-a ediție, Concursul Internațional George Enescu se desfășoară în perioada 1-23 septembrie 2018, la București. Este cea mai amplă competiție internațională de muzică clasică din România și atrage tineri muzicieni și compozitori din întreaga lume pentru a-și demonstra talentul în cadrul celor patru secțiuni ale concursului: pian, vioară, violoncel și compoziție. Prestația și compozițiile concurenților sunt evaluate de un juriu internațional din care fac parte personalități importante ale muzicii clasice internaționale, precum: Philippe Entremont, Pierre Amoyal, SalvatoreAccardo, Viktor Tretiakov, Peter Jablonski, David Geringas, Zygmunt Krauze, Arto Noras, Myung-Whun Chung, Raphael Wallfisch, Jian Wang, Marin Cazacu, Remus Azoiței, Dan Dediu, Silvia Marcovici și alții.
Toate etapele Concursului Enescu 2018 - Etapa I, Etapa a II-a și Etapa a III-a, Semifinală, pentru cele trei secțiuni de concurs (secțiunea Violoncel, secțiunea Vioară și secțiunea Pian) - sunt deschise pentru public, la fel și la Galele Finale cu orchestră (finala la Violoncel - 11 septembrie 2018, finala la Vioară - 17 septembrie 2018 și finala la Pian - 23 septembrie 2018) și au loc la Ateneul Român.
Ediția din 2018 a Concursului Internațional George Enescu a înregistrat un număr record de tineri artiști. S-au înscris 400 de tineri muzicieni, din 46 de țări de pe cinci continente, în creștere cu 26% față de ediția anterioară, consemnându-se și cea mai ridicată participare românească din istoria Concursului.
Crezul sub care se va derula Concursul Internațional George Enescu 2018 este „Descoperă talentul. Aplaudă efortul. Captează emoția". Pornind de la considerațiile marelui compozitor român George Enescu, care spunea că în muzică este nevoie de 30% talent și de 70% muncă, Concursul Internațional George Enescu 2018 își propune să fie o sărbătoare a darului unui artist și a muncii depuse, încununate în bucuria participativă a publicului: o invitație la a trăi împreună emoția.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu