Jihadistul mascat care l-a decapitat în fața camerei de filmat pe corespondentul de război James Foley se numește "John" și este unul dintre britanicii membri ai Statului Islamic, spune un fost ostatic, conform The Guardian. Teroristul ar fi unul dintre cei trei britanici care păzesc prizonierii din Raqqa.
Surse ale ziarului britanic spun că "John" este liderului unui grup de luptători britanici care ține prizonieri în Siria persoane din Vest.
Militantul vorbitor de limbă engleză a fost identificat pentru The Guardian de către unul dintre foștii săi ostatici drept liderul unui grupt format din trei jihadiști britanici însărcinați cu păzirea fortăreței din Raqqa.
The Independent notează că luptătorii britanici reprezintă un sfert din totalul jihadiștilor străini. Unul din 4 militanți europeni care au jurat credință ISIS este britanic.
Teroristul care apare în clipul video alături de Foley ar fi din Londra și ar fi avut un rol important în negocierile privind eliberarea a 11 ostatici ai Statului Islamic, înmânați într-un final Turciei după plata unei recompense.
Diviziile de contra-terorism din FBI, MI-5 și Scotland Yard au lucrat intens miercuri noaptea pentru a descoperi identitatea celui care a executat uciderea barbară a lui Foley, un jurnalist american răpit în Siria în 2012.
Surse din Siria l-au recunoscut pe jihadist ca fiind un element cheie în negocierile de ostatici din Raqqa, de unde ar fi purtat discuții pe internet cu mai multe familii ale celor capturați.
Un fost ostatic, captiv în Raqqa timp de un an, a declarat pentru The Guardian că britanicul este inteligent, educat și un adept devotat al islamului radical. Cei trei jihadiști britanici erau numiți "The Beatles" de către ostatici datorită originilor militanților, a adăugat fostul prizonier.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News