O jurnalistă a fost testată pozitiv cu coronavirus și a decis să povestească totul despre experiența sa cu boala, printr-un video. Iată cine este, ce simptome are și cum se simte.
Mădălina Bucur, corespondentul Mediafax la Brașov, a fost testată pozitiv pentru coronavirus, motiv pentru care a decis să țină un jurnal video despre experiențele prin care trece în această perioadă, după ce a fost internată la Institutul Matei Balș.
„Sunt corespondentul Mediafax la Braşov şi, din fericire, lucrez de acasă. Norocul meu a fost că nu m-am întâlnit în ultima perioadă cu prietenii mei şi nici cu alţi colegi reporteri. Cameramanul meu, cu care m-am întâlnit înainte să am simptome, este în autoizolare. El se simte bine şi nu dă semne de boală. Mă lupt cu acest virus, dar, pe de altă parte, îl şi accept în viaţa mea. Sper ca asta să fie pentru puţine zile”, povestește brașoveanca" spune Mădălina Bucur în videoclipul postat pe YouTube.
„Dimineaţă m-am trezit cu o durere cumplită de cap, asta simt în permanenţă în ultimele şapte zile. Bineînţeles, tuşesc, am fie frisoane, fie transpir. Mi se pare că transpir încontinuu, îmi este cald, iar în momentul în care inspir simt o arsură din nas, până pe gât. Abia aştept dimineaţa să vină medicul care ne întreabă cum ne simţim şi ne face un scurt control, iar apoi ne dă medicamente. Vizitele nu sunt prea dese, medicul după cum ziceam o dată dimineaţa şi o dată seara, vine medicul de gardă să vadă dacă s-a schimbat ceva între timp.
Ceea ce este interesant e că eu credeam aşa… dacă ai Covid 19 fie eşti asimptomatic, fie ai probleme grave de respiraţie, însă eu sunt undeva la mijloc, în fiecare zi am un alt simptom. Bineînteles, nu este ceva foarte grav, nu am ajuns să am nevoie de oxigen, iar dacă privesc în saloanele învecinate îi văd pe oameni că stau întinşi pe paturi şi lângă ei sunt tuburile de oxigen. Eu nu am ajuns acolo, sper să nu am parte de aşa ceva, sper ca acest corp să lupte pentru mine şi eu mental să îl ajut cum pot. În schimb, o să va ţin la curent cu trăirile pe care le am, cu simptomele pe care le am, iar în următorul episod o să vă povestesc cum am ajuns aici şi cum m-am pregătit pentru a fi internată la Matei Balş”, a completat ea.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News