Jurnalistă italiancă, arestată în Iran de mai bine de o săptămână. Motivul este necunoscut

Captură de ecran / Foto: Video Youtube Rai
Captură de ecran / Foto: Video Youtube Rai

A fost arestată o jurnalistă italiancă în Iran.

Italia a declarat vineri că depune toate eforturile pentru a aduce acasă o jurnalistă care este arestată în Iran de mai bine de o săptămână, în timp ce mai mulți politicieni și-au exprimat îngrijorarea.

Cecilia Sala, în vârstă de 29 de ani, care lucrează pentru ziarul Il Foglio și pentru compania de podcast Chora Media, a fost reținută la Teheran pe 19 decembrie, însă arestarea sa a fost făcută publică abia vineri. Ministerul italian de Externe a declarat că este în contact cu Iranul pentru a clarifica situația juridică a jurnalistei Sala și condițiile detenției sale.

„Italia lucrează neobosit pentru eliberarea ei, urmărind toate opțiunile”, a scris ministrul italian al Apărării, Guido Crosetto - o figură cheie în Guvernul premierului Giorgia Meloni - pe platforma de socializare X, calificând arestarea drept ”inacceptabilă”.

Chora Media a declarat că Sala plecase din Roma în Iran pe 12 decembrie cu o viză de jurnalist valabilă și că realizase mai multe interviuri și trei episoade ale podcastului său „Stories”. Urma să se întoarcă la Roma pe 20 decembrie.

Aceasta a adăugat că Sala era deținută în regim de izolare în închisoarea Evin din Teheran și că nu a fost dat niciun motiv pentru arestarea sa.

Arestarea nu a fost confirmată imediat de oficialii iranieni.

Tensiuni între Roma și Teheran

Nu a fost clar dacă aceasta ar putea fi legată de tensiunile dintre Roma și Teheran, după ce Iranul a convocat săptămâna trecută un diplomat italian de rang înalt și ambasadorul elvețian, care reprezintă interesele SUA în țară, în legătură cu arestarea a doi cetățeni iranieni. Unul dintre bărbați a fost arestat în Italia la cererea Washingtonului.

Ambasadorul Italiei în Iran a vizitat-o vineri pe Sala în închisoare, iar jurnalista a fost, de asemenea, în contact telefonic cu familia sa, a declarat Ministerul italian de Externe.

Surse italiene la curent cu această problemă au declarat că Sala era „foarte obosită”, dar „bine din punct de vedere fizic”.

Chora a declarat că vestea arestării lui Sala nu a fost făcută publică imediat, deoarece familia sa și autoritățile italiene au sperat că păstrarea secretului ar putea contribui la eliberarea sa rapidă.

Elly Schlein, liderul Partidului Democrat de opoziție de centru-stânga din Italia, a îndemnat Guvernul să acționeze rapid.

„Cerem imediat Guvernului să ia orice inițiativă utilă pentru a face lumină în această chestiune, pentru a clarifica motivele acestei detenții și, mai presus de toate, pentru a o aduce pe Cecilia Sala înapoi în Italia cât mai curând posibil”, a spus Schlein, conform agenției de presă Reuters.

Liga Arabă, solicitare către Iran

Liga Arabă a cerut joi Iranului să nu stârnească discordie în Siria după căderea președintelui Bashar al-Assad, un aliat al Teheranului, informează AFP, conform Agerpres.

Reamintim că pe 8 decembrie, o coaliție de rebeli condusă de grupul islamist radical Hayat Tahrir al-Sham (HTS) a intrat în Damasc și a anunțat răsturnarea puterii lui Assad după o ofensivă fulgerătoare.

Citește în continuare aici: Liga Arabă a cerut Iranului să nu stârnească discordie în Siria

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
NoMy - smt4.5.3
pixel