Jurnalistul Ion Moraru, vicepreședintele MediaSind, a murit

Jurnalistul Ion Moraru, vicepreședintele MediaSind, a murit.

„Federaţia Cultură şi Mass-Media FAIR-MediaSind împreună cu Sindicatul Român al Jurnaliştilor MediaSind deplâng decesul lui Ion Moraru, jurnalist profesionist precum şi vicepreședinte al organizației. 


Federația FAIR-MediaSind și  SRJ MediaSind  transmit Condoleanțe fiicei jurnalistului, Ana Alexandra Moraru, precum și întregii familii!


Prietenii și colegii care doresc să-și ia rămas bun de la Ion Moraru, sunt așteptați vineri, 13 ianuarie 2023, la Biserica "Înălțarea Sfintei Cruci" din localitatea Bogata, județul Bacău.


În calitatea sa de realizator la Televiziunea Română, dar şi de vicepreşedinte al SRJ MediaSind şi al Federaţiei FAIR-MediaSind, Ion Moraru a fost un apărător neînfricat al libertăţii de exprimare, precum şi un susținător al independenţei instituției publice de presă faţă de factorul politic. Reacţiile sale publice, dar şi activitatea sindicală în sprijinul lucrătorilor din mass-media, rămân mărturii vii în cartea de istorie a breslei. Ion Moraru și-a pus inclusiv viața în pericol atunci când drepturile colegilor erau călcate în picioare de diverși șefi numiți vremelnic în fruntea instituțiilor”, se arată într-un comunicat de presă.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel