Urmărește emisiunea live



Jurnalistul Teofil Octavian Cepraga a murit

Jurnalistul Teofil Octavian Cepraga a murit astăzi, cu o lună și jumătate înainte de a împlini 76 de ani. Era tatăl actriței Kitty Cepraga.

Și-a început cariera în urmă cu mai bine de cinci decenii, la ziarul România Liberă, iar apoi activitatea sa se extinde la Radioteleviziunea Română.

Începând cu 1970, parcurge toate etapele pentru până la obținerea funcției de realizator și producător de emisiuni- el fiind, pe rând, reporter, redactor, redactor de rubrică, dar și prezentator la Radio matinal sau al Emisiunii “De la 1 la 3”.

Cine a fost jurnalistul Teofil Octavian Cepraga

Între 1992 – 1996 , Teofil Octavian Cepraga este redactor-șef adjunct, Secretar general de redacție și realizator la Departamentul de emisiuni informative al TVR. Din 1997, produce mai multe emisiuni, fiind implicat în realizarea și unor documentare valoroase, scrie TVR.

Ca realizator, din anul 1997, produce emisiunile 'Oferta specială', 'Zona pașilor pierduți', 'Românii de pretutindeni', 'Misterele Indoneziei' - 5 episoade, pentru TVRi. În anul 2000, devine realizator al emisiunii 'Matinal', până în 2003, la TVR1, apoi creează emisiunea Amfitrion Diplomatic, la TVR2.

'Ne vedem la TVR', 'Stele de 5 stele', 'O dată în viață'

În anul 2005, realizează ediții în cadrul proiectului 'Ne vedem la TVR'. Urmează perioada anilor 2005-2006, în care este realizator rubrică la emisiunea de divertisment 'Stele de 5 stele' și din 2007, realizator rubrică la emisiunea divertisment 'O dată în viață'.

Pe parcursul întregii activități, a continuat pregătirea în ideea completării permanente a calității de jurnalist. Astfel, după absolvirea Academiei de Studii economice, a urmat studii post-universitare de jurnalism în cadrul Academiei 'Ștefan Gheorghiu' București, cursuri de operare PC(2001) și cursuri de producator TV (în cadrul TVR).

Diplome și distincții 

Activitatea sa a fost marcată de mai multe diplome și distincții, primite din partea instituțiilor cu care a colaborat: Banca Națională a României, Asociația Filateliștilor din România, Crucea Roșie, C.O.R., Centrul pentru Drepturile Omului, 1992, 1993, din partea Ambasadei Peru, din partea Președintelui României Emil Constantinescu pentru 'CORECTITUDINEA ȘI ÎNALTUL PROFESIONALISM CU CARE AȚI REALIZAT INFORMAREA OPINIEI PUBLICE", apoi, din partea Societații Academice TITU MAIORESCU, Premiul VIRGIL TATOMIR, pentru publicistică. În 2012 a fost distins cu Ordinul Ziariștilor clasa I.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri


Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel