Melinda, fata din Sighetu Marmației sechestrată de "Mănușă albă", ținea un jurnal secret. Află în articol ce a scris în el.
Au apărut noi informații cu privire la cazul fetei de 13 ani, dispărute în Sighetu Marmației. Se pare că Melinda ar fi ţinut un jurnal secret în care îşi nota toate trăirile, dar şi informaţii care i-au șocat chiar şi pe anchetatori.
Potrivit unor surse din anchetă citate de Antena 3 CNN, fata trăia o adevărată dramă. Cel mai probabil, acesta ar fi fost și motivul pentru care ar fi încercat să se sinucidă de trei ori înainte să fie sechestrată de bărbatul de 34 de ani, poreclit "Mănușă albă".
În acest jurnal secret tânăra a scris despre toate certurile cu părinții, dar și informații șocante și indecente despre droguri și întâlniri cu diverși bărbați.
Înainte să dispară de acasă, în urmă cu aproape două săptămâni, fata ar fi încercat să își ia viața de trei ori. Ultima dată, chiar în ziua dispariției, în parcul Grădina Morii din Sighet. Acolo, de fapt, l-ar fi întâlnit și pe cel care ar fi sechestrat-o. Ea spune că bărbatul drogat-o și a abuzat-o. Bărbatul susține însă contrariul.
"N-am violat-o, domnule! Ea a vrut să fim împreună! Și eu am zis că da! I-am spus să-și continue școala şi să meargă mai departe!", a spus individul.
Acum fata rămâne în grija asistenților sociali, în condițiile în care refuză vehement să se întoarcă acasă. Bărbatul de 34 de ani în casa căruia a fost găsita Melinda a fost arestat preventiv. Traseul fetei a fost refăcut de polițiști și așa s-a descoperit că bărbatul, poreclit "Mănușă albă", ar fi salvat-o pe adolescentă de la sinucidere. Atunci când a fost găsită, fata stătea pe o saltea, în condiții mizere. Chiar dacă bărbatul afirmă că actele sexuale au fost consimțite, el va fi cercetat penal pentru viol. Reamintim că fata a fost găsită la o săptămână de la dispariție.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu